Dificultățile din viață ne impulsionează spre schimbare

În centrul ființei noastre se află spațiul nostru sacru al inimii. Acesta este locul unde toate transformările au loc, unde toate amintirile traumatice pot fi neutralizate. Când suntem centrați în inimă, nu privim în afara noastră pentru răspunsuri și nu urmăm voința altcuiva când decidem ceea ce este mai bine pentru noi. Conectarea la energia inimii generează o cale cu suflet de unde putem răspunde mai degrabă cu compasiune la nevoile momentului decât să ne bazăm pe credințele formate în trecut, pentru a face judecăți. Neutralitatea și echilibrul perfect al inimii ne permit să ne deplasăm dincolo de judecăți pentru a vedea posibilitățile mai mari din fața noastră.

Cât timp vom continua să vedem viața prin filtrul experiențelor trecute și avem așteptări conforme acelor experiențe, devine dificil să vedem o cale de ieșire din acest labirint. Odată ce se produce o schimbare la nivel de credință, câștigăm, pe de altă parte, un mod de percepție pur, inocent, realizat cu inima, care ne permite să străpungem vălul dualității și iluziei și să vedem o nouă realitate dincolo de limitările și judecățile noastre.

Înlăturarea judecăților noastre este o cheie absolut sigură pentru a ne aduce transformări pozitive la nivelul ADN-ului. Putem să încercăm să punem emoțiile deoparte, le putem înăbuși, dar asta nu le schimbă, deoarece tiparul lor vibrațional este încă prezent acolo. Pentru a ne reconfigura ADN-ul, trebuie să ne deplasăm de la o stare încărcată emoțional către o stare unde judecata care a creat acea emoție de la bun început nu mai este acolo și în consecință emoția nu mai poate fi declanșată. Accesarea spațiului inimii ne oferă puterea de a face asta, ajutându-ne să ne deplasăm într-o stare de compasiune și iubire având o detașare completă față de situație.

Puterea de vindecare a inimii nu este teoretică. Cercetătorii de la „Institulul HearthMath” au arătat că inima, câmpul energetic al inimii, are efecte măsurabile asupra altor procese din corpul nostru, asupra psihologiei și ADN-ului nostru, chiar până și asupra celor din jurul nostru. Ei ne-au demonstrat că „ritmurile creierului se sincronizează în mod natural cu activitatea ritmică a inimii și de asemenea, au demonstrat că în timpul sentimentelor susținute de dragoste și apreciere, presiunea sangvină și ritmurile respiratorii, printre alte sisteme oscilatorii, se cuplează la ritmurile inimii.”

Și mai mult, cercetarea lor a arătat că emoțiile pozitive cum ar fi aprecierea sau iubirea sunt asociate cu tipare de ritm ale inimii ce sunt calme, ordonate, coerente și că emoțiile negative, cum ar fi frustrarea și furia, corespund tiparelor de ritm dezordonate, nestatornice, incoerente. Noile cercetări, spun ei, sugerează că „inima are un câmp care este direct implicat în percepția intuitivă.” Analizând cercetările timpurii de la „Institutul HeartMath”, Richard Gerber a scris în lucrarea lui de referință, „Medicina vibrațională”: „Se pare că dragostea poate fi de fapt o forță energetică reală, nu doar un catalizator pentru acțiune, transformare și vindecare.”

Printr-o schimbare la nivel de percepție emoțională, vedem vechiul tipar într-o nouă perspectivă. Începem să realizăm că nu contează cât de rău, dureros sau distrugător a fost tiparul sau experiența, deoarece ne-a servit totuși, într-un fel sau altul. Toți cei care au fost implicați în tiparul nostru au fost asemeni unor profesori. Au apărut în viața noastră pentru a trezi ceva în interiorul nostru și ne-au ajutat să evoluăm. Poate că au adus în viața noastră ceea ce nu am vrut sau nu am vrut să devenim. Poate că durerea pe care au generat-o în viața noastră ne-a ajutat să ne trezim compasiunea, iertarea și înțelegerea pentru ceilalți și pentru noi înșine. Cu alte cuvinte, ne-au ajutat să devenim cine suntem astăzi. Pentru ca transformarea să aibă loc, trebuie să fim capabil să recunoaștem lecția pe care ne-a oferit-o vechiul tipar și trebuie să fim în stare să ne schimbăm perspectiva pentru a vedea perturbarea, sau oamenii asociați perturbării, ca un cadou pentru evoluția noastră.

Durerea pe care, poate, am experimentat-o când eram copii la pierderea unui părinte ne poate deschide inima către alții care experimentează o pierdere. Ne poate ajuta să ne trezim compasiunea. Cei care au fost bătuți sau abuzați în copilărie își trezesc adesea darul empatiei și câștigă abilitatea de a evalua dacă o situație este sigură sau nu. Cei care au dificultăți să-și apere punctele de vedere învață adesea să fie flexibili și adaptabili. Cei care s-au folosit de control pentru a evita rănirea dezvoltă adesea calități de lider și voință. Cineva care a preferat să se ascundă în spatele scenei deoarece îi era frică să fie observat cu atenție poate câștiga abilitatea de a sta în spate și a observa imaginea de ansamblu. Cei care au evitat să facă valuri ocolind conflictele ar putea avea acum darul generării echilibrului și aducerii clarității într-o situație.

Psiholog Mihai Moisoiu