Comuna Cârlibaba nu mai are nici un caz activ de Covid-19 și a revenit, joi, în zona verde. Incidența cumulată a cazurilor pozitive în ultimele 14 zile a fost 0,00, ca urmare Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a decis încetarea restricțiilor suplimentare.
CJSU a mai stabilit, joi, ca în orașul Broșteni și comuna Crucea să se aplice pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 3 aprilie, ora 00.00, măsuri corespunzătoare scenariului galben deoarece incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori. La Broșteni incidența este de 2,2 la mie și la Crucea, de 1,51 la mie.