Interacțiunea dintre emoții și gene ne poate schimba viața

Schița vieții fiecăruia dintre noi este scrisă în codul ADN-ului nostru. Această schiță include un vast depozit de informații emoționale și tipare inconștiente. Odată ce aceste șabloane sunt la locul lor, noi nu trebuie să facem nimic sau foarte puțin pentru a le menține în stare de funcționare.

Corpului îi ia șase săptămâni să facă noi celule pentru ficat, 3-4 săptămâni pentru a face noi celule pentru piele, 4 zile să facă noi celule în mucoasa stomacului și numai două zile pentru a regenera celulele din ochi. De fapt, corpul nostru înlocuiește aproximativ 2,5 milioane de celule în fiecare minut prin regenerarea celulară și totuși, adeseori, șabloanele din corpul nostru nu se schimbă. De exemplu, deși celulele ficatului se schimbă o dată la șase săptămâni, cineva diagnosticat cu cancer la ficat în iulie este foarte posibil să aibă cancer la ficat și în decembrie. Asta i-a pus în încurcătură pe cercetători până când au descoperit că ADN-ul conținea codurile pentru cancer. Deși celule noi sunt create tot timpul, acestea se vor reproduce cu probleme dacă avem un tipar degenerativ în ADN.

La fel este și cu șabloanele emoționale codificate în ADN. Moștenirea noastră emoțională, primită de la strămoșii noștri, contribuie la tiparele, pozitive și negative, pe care le vedem repetându-se mereu și mereu în viețile noastre. Oricât am încerca să schimbăm un tipar emoțional - indiferent că este vorba de furie, anxietate sau comportament dependent - acel șablon se perpetuează până când descoperim adevărata sursă a defectului, istoriile familiale ce sunt întipărite în noi.

Un tipar odată stabilit se repetă generație după generație, chiar și atunci când condițiile care au cauzat în primă instanță acțiunile nu mai sunt valabile. Tindem să credem că dezvoltăm anumite șabloane emoționale sau feluri de a face față vieții datorită anturajului familial sau fiind în preajma celor care ne-au crescut și imitării modului în care acționează ei. Este mereu o parte din ecuație, dar nu este nici pe departe întreaga poveste. Ea nu explică, de exemplu, frica față de apă pe care o au unii oameni cărora nu li s-a întâmplat nimic în această viață care să le cauzeze acea frică. Dacă ți-e frică cu adevărat să înoți, există o mare probabilitate ca tu să porți în gene o memorie a înecului unui strămoș. Dacă ai ceea ce pare a fi o frică irațională, foarte probabil, vei fi în stare să descoperi urma acesteia într-un eveniment real ce s-a întâmplat undeva, cândva, pe linia ta genealogică.

Geneticienii vorbesc despre gene ca fiind „activate” sau „dezactivate”. Unele celule activează anumite gene sau le dezactivează pe altele. Aceasta este o parte naturală a „reglării genetice”, ceea ce face ca celulele din rinichi, de exemplu, să fie diferite de celulele din creier. Oamenii de știință încearcă acum să descopere ce activează și dezactivează o genă, crezând că astfel se va deschide o ușă către noi dezvoltări în câmpul geneticii. Cercetările din domeniul psihogeneticii și epigeneticii descoperit că factorul cheie care determină care gene sunt activate sau dezactivate sunt emoțiile pe care le experimentăm.

Genele sunt „active” sau „inactive” în sensul că programele genetice pe care le moștenim nu se manifestă întotdeauna imediat ce ne naștem. Uneori, anumite șabloane nu apar în viața noastră până când se întâmplă ceva și le declanșează, le activează. Potențialul ca noi să dezvoltăm o anumită boală ar putea fi în genele noastre de la bun început, dar nu-l vom experimenta până când un anumit eveniment sau emoție nu declanșează o memorie străveche, trezind acea genă și făcând boala să iasă în prim plan. Ca multe alte funcții din organism, totul se desfășoară fără ca noi să fim măcar conștienți.

Vestea bună este că nu trebuie să fim prizonierii moștenirii noastre genetice. Cercetările științifice de ultimă oră în ceea ce privește interacțiunea emoțiilor, genelor, sistemului imunitar și comportamentului, au condus cercetători cum ar fi Dr. Candance Pert către observația că „mintea nu domină corpul, ci devine corp – corpul și mintea fiind una”. Dr. Emest Rossi, un psihoterapeut și pionier în psihobiologia vindecării minte-corp, vorbește în prezent chiar în termeni de „conexiune minte-genă” și spune că gândurile noastre zilnice, emoțiile și experiențele ne pot modula expresia genetică.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com