Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu consideră că România nu va avea un viitor cu actuala guvernare. Eugen Bejinariu a spus că după un an de spaime și drame medicale, oamenii au obosit să caute veștile bune care nu mai vin, dar și că după un șir de alegeri pe care guvernanții actuali le-au pierdut, electoratul liberal și electoratul progresist, mai mici, dar mult mai zgomotoase, s-a bucurat vindicativ de pirueta politică prin care partidele lor au preluat puterea. „Noi, social-democrații și oamenii echilibrați ai acestei țări știam că guvernarea de dreapta-stânga PNL-USRPLUS se va dovedi falimentară. Acum știu și susținătorii lor. Noi știam că au oameni vocali, dar goi. Acum au văzut și susținătorii lor. Noi știam că sunt incompetenți, împiedicați și lipsiți de viziune. Acum au descoperit și susținătorii lor”, a precizat Bejinariu. El subliniat faptul că viitorul României, îngropat în datorii iresponsabil făcute, înnegurat de sărăcie și fracturat de convulsii, îi condamnă pe toți cetățenii țării. Deputatul PSD a arătat că datoria publică a României a ajuns la 50% din PIB, datoria externă se află la valori fără precedent, de 117 miliarde de euro, iar dobânzile iresponsabile la împrumuturi înrobesc generațiile viitoare. „Economia se sufocă sub povara datoriilor și în lipsa unei injecții de capital. Companiile private agonizează în lipsa unei susțineri de care a beneficiat mediul privat în toate celelalte țări europene, iar bugetul public, acum și prost administrat, va fi imposibil să acopere datoriile. Cu alte cuvinte, fie și doar la radiografia cifrelor macroeconomice, România arată ca un stat eșuat”, a atras atenția Eugen Bejinariu. El s-a întrebat cum au reușit actualii guvernanți să răstoarne într-un an și jumătate o țară care avea creștere economică, datorii gestionabile și deficit decent, dar și cum au făcut să scadă producția industrială cu aproape 10% și producția agricolă cu 40 % . „V-ați putea grăbi să răspundeți că grijile medicale și pandemia au cauzat aceste malformații, dar ar fi un răspuns cinic și mincinos ca mai toate declarațiile voastre, căci pandemia este globală și nici o țară europeană nu s-a prăbușit atât de vertiginos ca România”, le-a transmis deputatul PSD de Suceava actualilor guvernanți. El a spus că toate măsurile luate în pandemie de actuala putere au contribuit la drumul României către un stat eșuat, România fiind singura țară din lume care și-a „arestat” în spitale purtătorii asimptomatici de virus. „Prin aceasta ați clădit o neîncredere cronică a oamenilor în sistem. Am fost singura țară care a avut școlile închise timp de un an, iar prin aceasta ați determinat schilodirea intelectuală și afectivă a unor întregi generații. Am fost și suntem în continuare singura țară în care domeniile economice profund afectate nu sunt viguros susținute de stat și prin aceasta ați condamnat la dispariție zeci de mii de companii”, a mai spus Bejinariu. El a mai adăugat că toate cifrele statistice arată dezastrul în care se află România, dar mai ales lipsa de perspectivă a actualei guvernări.