4.736 de elevi suceveni au susținut miercuri, 24 martie, proba la alegere a profilului și specializării din cadrul simulării bacalaureatului. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, desfășurarea ultimei probe scrise din cadrul simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, sesiunea 2021, s-a desfășurat fără incidente. Nici un candidat nu a fost eliminat și nici un elev nu a avut temperatura peste maximul admis.
În centrele de examen din județ, după cum a spus purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspector școlar prof. Cezar Anuței, s-au prezentat pentru susţinerea testului scris la una dintre cele zece discipline 4.736 de elevi (Biologie – 1.734, Chimie - 69, Fizică - 284, Economie - 20, Filosofie - 7, Geografie – 1.059, Informatică - 293, Logică, argumentare și comunicare – 1.154, Sociologie – 47 şi Psihologie - 69). 1.172 de elevi suceveni au absentat de la această probă. Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Vă reamintim că, inițial, în județul Suceava, pentru susținerea probelor scrise din cadrul simulării examenului de bacalaureat național, sesiunea 2021, s-au înscris 5.908 elevi, dintre care 5.344 din clasa a XII-a, 284 din clasa a XIII-a seral și 280 din clasa a XIII-a frecvență redusă.Organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat (simulare) a avut loc în 41 de centre din județ.Astăzi, 25 martie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă - proba E.b).
Rezultatele obținute de elevi la simularea națională sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor.