Minerii de la exploatările de uraniu de la Crucea și Botușana s-au întâlnit luni cu prefectul de Suceava, Iulian Cimpoeșu, care s-a deplasat în zonă special pentru a dialoga cu protestatarii.
”Chiar dacă au fost discuții de scurtă durată, am înțeles perfect doleanțele oamenilor. Din discuțiile pe care le-am avut la București am înțeles că în această săptămână sunt șanse mari să se achite și celelalte restanțe financiare pentru ca apoi lucrurile să revină la normal și oamenii să reia activitatea”, a precizat Iulian Cimpoeșu.
Referitor la modul în care mai mulți parlamentari AUR au ajuns în mina de uraniu de la Botușana, unde au realizat și un filmuleț, prefectul de Suceava a spus că știe că este în derulare o verificare internă, în urma căreia se va stabili cine se face vinovat de acest incident. Zona în care au ajuns parlamentarii are un regim special și se poate intra acolo doar cu avize speciale, pe care George Simion și colegii săi din Suceava nu le-ar fi avut. În plus, a fost realizată și o filmare, ceea ce este total interzis.
Minerii continuă să stea blocați în subteran, iar marți vor intra în a șaptea zi de proteste. Oamenii și-au primit salariile restante din ultimele două luni, dar spun că nu vor relua munca până nu le vor fi achitate și sumele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă pentru suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 lei/zi, bani care nu au mai fost plătiți de un an de zile.