Conturile Primăriei municipiului Rădăuți au fost blocate de executorul judecătoresc până la recuperarea sumei de 329.000 euro, sumă datorată operatorului regional de apă și canalizare ACET SA Suceava, după o hotărâre emisă de Tribunalul Suceava. În comunicatul primit la redacție se arată: ”Urmare a Hotărârii Tribunalului Suceava, nr. 259/17.02.2021, definitivă, prin care s-au respins contestațiile la executare formulate împotriva executărilor silite ce au avut ca obiect facturi neachitate pentru apă meteorică, începând din anul 2017, executorul judecătoresc a dispus blocarea conturilor bancare ale municipiului Rădăuți, până la recuperarea sumei de aprox. 329.000 euro (peste 1.600.000 lei). Demn de menționat că în demersurile pentru recuperarea debitului de mai sus, cuprins în facturile de apă meteorică, firma ACET SA Suceava a pornit un număr de 24 de dosare execuționale, ce s-au întins pe o perioadă de aproximativ 3 ani, finalizate prin pronunțarea Hotărârii sus menționate”.
Bogdan Loghin: Voi convoca o ședință extraordinară de CL, unde voi prezenta un proiect de eșalonare a acestor datorii pentru trei ani
Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a afirmat că suma reală pe care o datorează primăria rădăuțeană către ACET este de aproape 500 de mii de euro, în condițiile în care mai există câteva procese pe rol, și ca soluție de moment vede eșalonarea acestei datorii, după ce va primi avizul Consiliului Local. „Ne confruntăm cu o situație delicată, situație pe care eu am semnalat-o de ceva timp, inclusiv în Consiliul Local. Din păcate, Primăria Rădăuți a pierdut în fața ACET-ului o sumă importantă care trebuia să fie plătită în timpul mandatului domnului Tatar, mai precis, sumă pe care trebuia să o plătim pentru apa meteorică, conform contractului. Această apă nu a mai fost plătită încă de când a preluat dl Tatar mandatul de primar până am venit eu în calitate de primar la 28 octombrie 2020. S-a adunat o sumă considerabilă, aici e mai complicat, așa că voi aduna toată suma, adică și cheltuieli de executare, cât și dosarele care încă sunt pe rol. Astfel s-au adunat aproximativ 2,7 milioane de lei, undeva pe la 462.000 de euro. Deja ni s-a pus sechestru pe conturi, iar luni ni s-au extras din conturi 402.000 de lei. Astăzi (n.r. ieri) am încercat să facem o eșalonare a datoriei. Am avut o discuție cu secretarul general al municipiului și dumnealui a afirmat că ar trebui să venim cu aceasta prin Consiliul Local, astfel că în cel mai scurt timp voi convoca o ședință extraordinară de Consiliu unde voi prezenta în fața consilierilor un proiect de eșalonare a acestor datorii pentru trei ani. Altfel bugetul nostru este blocat pentru că pentru dezvoltare municipiul Rădăuți are alocat undeva la 500 de mii de euro pe an”, a afirmat primarul de Rădăuți, Bogdan Loghin.