Un renumit meșter popular bucovinean, Traian Cucoș, considerat de mulți cel mai bun tăbăcar din Suceava, a plecat dintre noi duminică, 14 martie.
Expert în prelucrarea pieilor, meserie învațată din generație în generație în familie, meșterul popular Traian Cucoș, din Hurjuieni – Gălănești, zona Rădăuți, ne-a părăsit prea devreme, la doar 55 de ani, din cauza unei boli care îl măcina de ceva vreme.
Traian Cucoș, pe casa căruia scrie chiar “Tăbăcărie”, așa cum era pe vremuri, era și deținătorul unei colecții impresionante de ustensile vechi de prelucrare a pieilor, precum ultimele tambururi folosite de meșterii din vechime.
Vestea tristă a dispariției sale a fost dată de către specialiștii din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, care au pus în valoare lucrările sale în decursul anilor, în cadrul expozițiilor tematice organizate:
“Ne luăm rămas bun de la un alt meșter popular, Traian Cucoș, din Hurjuieni – Gălănești, zona Rădăuți. Un om drag, sensibil, de o calitate ireproșabilă, care ducea mai departe tăbăcăritul, una din îndeletnicirile cele mai rar întâlnite în județul Suceava și nu numai. Colectivul Direcției pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, din cadrul Centrului Cultural ”Bucovina”, este alături de familia îndoliată și le transmite sincere condoleanțe. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în lumea celor drepți!”.
Una dintre cele mai cunoscute manifestări la care munca lui Traian Cucoș a fost adusă mai aproape de publicul sucevean și nu numai au fost „Atelierele vivante bucovinene”, activitate concepută şi realizată de etnograful Eutasia Rusu, la care prima ediție, din 2016, a fost dedicată meşteşugurilor de prelucrare a pieilor şi cojocăritului.