Un coș de fum care nu era izolat corespunzător a provocat un puternic incendiu în noaptea de joi spre vineri. Flăcările au fost observate în jurul orei 4.00 dimineața, iar operațiunea de stingere a durat până la 6.30. Flăcările mistuiau acoperișul unei case din satul Bucșoaia, orașul Frasin, iar riscul de a se extinde la tot imobilul era foarte ridicat. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Gura Humorului. Au ars 30 de metri pătrați din acoperișul casei (cu o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați). S-au degradat aproximativ 50 de metri pătrați de tablă, geamuri de la nivelul mansardei și al terasei, diferite suprafețe de podea din mansardă, terasă și dintr-un dormitor, planșeul și podeaua unui hol, aproximativ 15 metri pătrați de planșeu din camera centralei și alte bunuri. A fost al doilea incendiu într-o singură noapte care a pornit de la coșul de fum. Din acest motiv, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au venit cu o serie de recomandări:
- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- La trecerea prin acoperiş, se lasă o distanţă de cel puțin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
- Nu este permis ca burlanele (coșurile) să fie încastrate în elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
- Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia.