Cei doi inculpați reținuți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, sub acuzația că intermediau trecerea mașinilor pe la Registrul Auto Român (RAR) peste rând și cu defecțiuni tehnice, au fost prezentați miercuri în fața unui judecător de la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Tribunalul a decis ca în cazul lui Eugen Caulea, din Fălticeni, să admită în parte propunerea și au emis mandat de arestare pentru 30 de zile, în timp ce în cazul lui Mircea Constantin Sudureac, din Ipotești, s-a respins propunerea de arestare și s-a stabilit că măsura controlului judiciar pentru 60 de zile este suficientă. Decizia Tribunalului Suceava poate fi contestată la instanța superioară.
Cei doi erau intermediari pentru un inginer RAR, care lua groșul șpăgilor, susțin procurorii DNA.
Cu privire la inginerul RAR, acesta nu a fost încă pus sub acuzare, fiind vorba probabil de o chestiune de puțin timp.
Faptele de care sunt acuzați cei doi intermediari
Inculpatul Eugen Caulea, din Fălticeni, a fost reținut în data de 9 martie pentru 13 infracțiuni de trafic de influență și două de instigare la dare de mită.
La diferite intervale, în anii 2017, 2018 și pe 27 august 2020, acesta,în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi pretins și primit de la 13 posesori de autoturisme diverse sume de bani, în total 1.050 de euro și 5.850 de lei, în schimbul promisiunii că le va facilita omologarea și înmatricularea rapidă, fără programare, inclusiv în pofida unor neconformități tehnice constatate. Procurorii DNA arată că acesta lăsa să se înțeleagăcă are influență pe lângă funcționari publici din cadrul Registrului Auto Român Suceava și Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava, promisiuni ce au fost aduse la îndeplinire, indiciu că avea într-adevăr legătură și cu funcționari publici.
Procurorii DNA au exemplificat un caz din august 2019, când inculpatul a determinat o persoană să-i remită bani unui inginer din cadrul RAR, care a omologat ulterior un vehicul care avea anvelopele neconforme.
În alt caz, în anul 2018 inculpatul ar fi sprijinit o persoană, în vederea obținerii omologării unei autoutilitare marca Mercedes Sprinter, al cărei motor era defect și, de asemenea, prezenta și alte neconformități prin aceea că i-a intermediat legătura cu un inginer RAR Suceava care i-a verificat vehiculul. Și în acest caz se face trimitere la o sumă de bani ajunsă la un inginer RAR.
Al doilea inculpat, Mircea Constantin Sudureac, din Ipotești, agent de pază, angajat al unei firme de pază și securitate, care-și desfășoară activitatea la sediul RAR Suceava, este pus sub acuzare pentru trafic de influență, complicitate la luare de mită și complicitate la trafic de influență. Acesta facilita omologarea rapidă a autoturismelor, tot pentru un angajat RAR.
Printre altele, acesta a pretins de la un investigator sub acoperire autorizat în cauză suma de 150 de euro și 50 de lei, în schimbul promisiunii că-i va obține o programare peste rând, la RAR, a unui autoturism. În noiembrie 2018, acesta a primit de la investigatorul sub acoperire suma de 800 de lei, în schimbul facilitării programării la RAR Suceava, mai devreme, a respectivului autoturism. Din anchetă rezultă că din această sumă 150 de euro erau pentru funcționarul RAR care ar fi facilitat programarea, iar 100 de lei erau partea paznicului.
Cei doi intermediari puși sub acuzare se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a judecătorilor.