ÎPS Calinic: „Biserica a fost dintotdeauna implicată în prevenirea abandonului copiilor prin acţiunile sale filantropice”

ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, susține că Biserica a fost dintotdeauna implicată în prevenirea abandonului copiilor „prin acţiunile sale filantropice, care i-au avut drept promotori pe oamenii din interiorul ei, preoţi, monahi şi monahii”.

În acest sens, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a dat ca exemplu Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuţi, unde copiii pot rămâne în „familia mare”până când devin independenţi.Conformhttp://www.arhiepiscopiasucevei.ro/, aşezământul găzduieşte în prezent 122 de copii şi tineri (63 de fete şi 59 de băieţi), cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, chiar şi peste (cei şase studenţi), de pe raza judeţului Suceava. „Complexul înglobează 11 case de tip familial, alte 66 de locuri pentru studenţi şi tineri, sală de mese, ateliere educaţionale şi teren de sport. Pe lângă îndeplinirea responsabilităţilor părinteşti, Aşezământul <Sfântul Ierarh Leontie> pune la dispoziţia beneficiarilor săi o multitudine de activități educaționale, de comunicare-socializare, de stimulare a creativităţii şi descoperire a talentului, de autoîngrijire și autogospodărire, – necesare dezvoltării optime și pregătirii pentru viața de adult –, precum și cursuri extrașcolare, în vederea facilitării reintegrării socio-profesionale. Aşezământul de copii <Sfântul Ierarh Leontie> a devenit pentru beneficiarii lui casă, grădiniţă, şcoală, biserică, în care o mare familie trăieşte cu frică de Dumnezeu şi învaţă să facă voia Lui”, se spune în sursa citată.

„De ce înainte de Taina Preoţiei nu există Taina Adopţiei?”

ÎPS Calinic i-a răspuns astfel unui enoriaș, pe site-ul Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care a ridicat problema copiilor abandonați. Și care spunea că „Biserica se implică în acte de caritate pentru copiii din sistemul public de protecţie, dar este departe de a fi suficient. Copilul are nevoie de stabilitatea unui cămin, de unul sau doi adulţi responsabili care să îi ghideze paşii în viaţă, să îi asculte nelămuririle şi să-i dea sfaturi, să îl hrănească, dar în primul rând de dragostea şi afecţiunea părinţilor. Biserica este o instituţie în care mulţi români îşi pun încrederea, care îşi doreşte să răspundă nevoilor societăţii şi să o ajute. Tocmai din această perspectivă am câteva nelămuriri, despre care doresc să vă întreb: De ce înainte de Taina Preoţiei nu există Taina Adopţiei? Ori de ce nu apare Taina Adopţiei pe parcursul vieţii unui preot, poate după ce devine paroh? Această Taină a milosteniei şi a grijii pentru cei mici, aflaţi în mare nevoie, de ce nu o regăsim în viaţa preotului ortodox?”, se întreabă enoriașul, care continuă: „Dacă nu vom mai avea copii abandonaţi în centrele de copii ori la asistenţii maternali din România (Doamne, ce vis frumos!), preoţii ar putea adopta din alte ţări ortodoxe, creştine, ori de oriunde altundeva din lume. Adopţiile internaţionale sunt permise în multe ţări. Un preot este un om şcolit, cu o situaţie financiară peste medie, un om care înţelege cum poate purta de grijă unui copil. Ce poate urma mai frumos învăţătura lui Iisus ca dragostea activă a părintelui faţă de copil? O dragoste implicată, care nu cere răsplată şi care se manifestă în fiecare zi a vieţii. Înaltpreasfinţite Părinte Calinic, mi-aş dori să înţeleg cum este posibil, sau de ce nu ar fi posibil, ca Taina Adopţiei să fie relaţionată de Taina Preoţiei şi să apară cândva de-a lungul vieţii unui preot”.

Procedura adopţiei naţionale şi internaţionale, o etapă destul de anevoioasă

În răspunsul său adresat enoriașului, ÎPS Calinic îi explică acestuia că Biserica, prin centrele ei rezidenţiale (36 de centre de tip familial), îngrijeşte aproximativ 1.000 de copii în mod permanent. „În astfel de aşezăminte copiii nu au o limită de vârstă la care să părăsească centrul, ci pot să rămână până când se aşază la casele lor. De exemplu, în Aşezământul Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi copiii pot rămâne în <familia mare> până când devin independenţi.Alte câteva zeci de mii primesc suport şi sprijin profesionist zilnic în cele 93 de centre de zi, 40 de grădiniţe sociale şi afterschool-uri, 47 centre educaţionale şi 14 campusuri de tabere. Nu avem o situaţie statistică a preoţilor care au adoptat copii sau îi cresc în familiile lor, dar cu siguranţă sunt destul de mulţi. Din cei aproximativ 50.000 de copii, 12.000 erau îngrijiţi în familiile extinse, iar 38.000 în familii substitut (familii/persoane şi asistenţi maternali) şi în instituţii specializate”.

Legat de procedura adopţiei naţionale şi internaţionale, ierarhul spune că aceasta reprezintă şi în prezent o etapă destul de anevoioasă pentru orice persoană care doreşte să adopte un copil. „În 2020, au fost daţi spre adopţie doar 744 de copii, în condiţiile în care existau 3.000 de persoane care deţineau certificat de adoptatori.Cât despre <Taina adopţiei>, ca un preambul al Tainei Preoţiei, nici nu poate fi vorba şi aceasta pentru că acea familie, fiind la început, nu poate oferi cele necesare unui copil. Dacă lucrurile se vor îmbunătăţii din punct de vedere financiar, ne putem deschide şi spre aceasta, însă până atunci, cu Dumnezeu înainte”, a conchis ÎPS Calinic.