Un copilaș de numai 7 ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri pe corp. Incidentul care a dus la spitalizare a avut loc în seara zilei de 1 martie. În jurul orei 19.00, băiatul a rămas singur în casă în timp ce bunica sa ieșise afară pentru o serie de treburi în gospodăria din satul Gemenea, comuna Stulpicani. La revenirea în casă, bunica și-a găsit nepotul cu arsuri pe față. În lipsa unui adult, copilul a luat o sticlă cu spirt dintr-un dulap și a aruncat-o în sobă, iar flacăra creată i-a provocat arsuri. Tatăl și mama au crezut inițial că îl pot trata pe micuț acasă, așa încât nu au chemat în sprijin un echipaj de ambulanță. Acesta a fost solicitat abia a doua zi, iar după ce i-au acordat primele îngrijiri medicale, ambulanțierii l-au transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului.