Un șofer care plecase la plimbare după ce a consumat băuturi alcoolice și avea și permisul suspendat a fost prins cu ajutorul lucrătorilor grupei Serviciului de Acțiuni Special, mai cunoscuți sub denumirea de ”mascați”. În seara zilei de 2 martie, caguliștii au observat la Șcheia, pe strada Humorului, un autoturism marca Opel Astra care circula haotic. Ca urmare, i-au anunțat pe colegii lor de la circulație, iar aceștia au găsit mașina într-o benzinărie, iar alături erau doi tineri din Șcheia. Unul din ei le-a spus polițiștilor că mașina a fost condusă de Cătălin Ciubotar, de 25 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge. Mai mult, polițiștii au aflat că șoferul avea și permisul de conducere reținut. Plimbarea nocturnă i-a adus șoferului un dosar penal pentru două infracțiuni, respectiv ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ,,conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”.