De mai bine de 10 ani luna martie marchează la Suceava Luna Francofoniei, o perioadă bogată în activități artistice și culturale, concursuri, precum și lansări de carte și revistă.
Proiectul francofon ”Francofonia în comunitate” lansat în anul 2012 de Biroul Francez în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei și al Asociației „Alianța Franceză din Suceava”, și-a propus dintr-un început să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile francofoniei în comunitatea suceveană, prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din fiecare miercuri, reunite sub genericul „După-amiezi francofone”.
Activitățile dedicate Lunii Francofoniei debutează în această primă săptămână cu vizionarea filmului francez „Qu’est-ce qu’on a fait au bon Dieu?” pe site-ul AAFS, o comedie ce reflectă faptul că francofonia nu cuprinde doar persoanele care vorbesc limba franceză, ci reprezintă o comunitate internațională răspândită pe cinci continente, având drept ideale comune înțelegerea și fraternitatea între popoare, toleranța, combaterea prejudecăților, necesitatea schimbării atitudinii personale în concordanță cu evoluția societății.
Marți, 10 martie, începând cu ora 18.00 va avea loc o întâlnire online la distanță cu foștii studenți, E. Ionescu și +Erasmus, prin prezența Kéba Diedhiou din Senegal și Stéphanie Emeraude Blé, Coasta de Fildeș. Activitatea este coordonată de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu și de lector univ. dr. Mariana Șovea de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Concursul internațional „Mathématiques sans frontières Junior”/„Matematici fără frontiere”, ediția a XVIII-a în România, este dedicat elevilor din școlile gimnaziale și se va desfășura online pe 11 martie, începând cu ora 17.00. Concursul va fi susținut în 67 de școli din țară, cu participarea a 214 clase, care se alătură astfel colegilor din cele 39 de țări europene participante. Detalii se pot găsi pe site-ul http://maths-msf.site.ac-strasbourg.fr/, coordonatoarea la nivel național al concursului fiind prof. Mihaela Ursaciuc de la Colegiul Național „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
În aceeași notă a francofoniei, miercuri, 17 martie, ora 17.00, va avea loc „Le lancement de la revue Rythmes, couleurs et paroles francophones, no. 4/2021”/ „Lansarea revistei Rythmes, couleurs et paroles francophones, nr. 4/2021”. Revista promovează limba franceză, civilizațiile și culturile francofone. Revista este realizată cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, editori fiind prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu și lector univ. dr. Mariana Șovea (USV).
În aceeași zi de la ora 18.00, elevii Colegiului Național „M. Eminescu” și ai Colegiului Economic „D. Cantemir”, îndrumați de prof. dr. Irina Melisch și de prof. Irina Maxim, vor susține un program dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei, cu denumirea „Francophonie partagée”/„Francofonie împărțită”, în care nu vor lipsi momente de muzică, dans, poezie sau scenete cu tematică adecvată.
Miercuri, 24 martie, începând cu ora 17.00, va avea loc lansarea volumului „Discours didactique et pratiques innovantes dans l’enseignement du français aux enfants”/„Discurs didactic și practici inovatoare în învățarea francezei de către copii”. Volumul reprezintă rezultatul colaborării dintre Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava cu Centrul de Reușită Universitară al Universității din Craiova și Centrul de Reușită Universitară al Universității Libere și Internaționale din Moldova, Chișinău, în cadrul proiectului internațional „Grandir en français”. Volumul reunește contribuții valoroase ale cercetătorilor și formatorilor din domeniul didacticii limbii franceze din România, Republica Moldova, Franța, Statele Unite ale Americii, Senegal, Ghana, Insula Maurițius, Maroc. Volumul este coordonat de Mariana Șovea (USV), Elena Prus (ULIM) și Alice Ionescu (Universitatea Craiova). El a fost publicat la Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ca un număr special al revistei Centrului de Analiza Discursului ANADISS, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei.
Luna Francofoniei se va încheia pe 31 martie, când la ora 17.00 va avea loc activitatea „En route pour la Francophonie!”/„La drum spre Francofonie!”, propusă de elevii Școlii Gimnaziale Oniceni, profesor îndrumător fiind Iulia Samson.
Activitățile derulate în Luna Francofoniei își propun să sădească în rândul elevilor mândria apartenenței noastre la marea familie a vorbitorilor de limbă franceză, să îi ajute să descopere care sunt țările francofone membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, să descopere poezia, muzica spațiului francofon, dar, mai ales, valorile culturale, sportive și umanitare ale lumii francofone, să îi ajute pe elevi să conștientizeze faptul că limba franceză poate însemna reușită pe plan social și profesional, că poate fi șansa lor în viitor.
Pentru detalii referitoare la activități puteți apela la telefon 0737 784 074, între orele 9.00-16.00, de luni până vineri.