Descindere de proporții a polițiștilor, marți dimineață, în cinci județe ale țării, într-un dosar care vizează hoți de catalizatoare auto. Acțiunea a fost coordonată de polițiștii și procurorii brașoveni, iar unul dintre județele în care s-a acționat a fost Suceava.
Furturile de catalizatoare auto au luat avânt în ultima perioadă, în multe zone ale țării. În fiecare catalizator se găsesc de la 2 la 10 grame de platină. Pe lângă asta, un catalizator la mâna a doua se vinde cum sume între 50 şi 500 de euro. Furtul de catalizatoare este mai facil la mașinile cu o oarecare vechime.
Hoţii de catalizatoare auto ridică pe cric maşina parcată, apoi taie cu un flex efectiv toba catalitică de sub maşină şi pleacă cu ea. Păgubiții îşi dau seama de furt abia a doua zi dimineaţă, când pornesc maşinile.
Hoţii acţionează în grupuri de minimum trei persoane: unul ridică maşina pe cric, altul operează cu flexul, al treilea stă de „şase”, cu o maşină cu motorul pornit, gata să demareze la orice semn de pericol.
”În această dimineaţă, 82 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, cu sprijinul a 54 poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, alături de luptători ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, efectuează 23 de percheziţii domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Percheziţiile se desfăşoară pe raza judeţelor Braşov, Bacău, Vrancea, Botoşani şi Suceava, la domiciliile şi sediile comerciale ale persoanelor bănuite de comitere de furturi de componente auto (catalizatoare)”, a transmis IPJ Braşov în cursul dimineții de marți.
19 suspecți sunt cercetați în acest dosar și au fost duși pentru audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Ancheta se desfăşoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Braşov.