Un caz șocant de agresiune asupra unui copil de numai 7 ani, petrecut în luna ianuarie, în comuna suceveană Frumosu, a ieșit la iveală în baza unor imagini video care surprind agresiunea foarte severă comisă de tată asupra băiatului.
Pe imagini se vede cum tatăl îl trântește pe băiat de pământ, și apoi îl lovește cu toată puterea de mai multe ori cu un lemn gros, fără a fi sensibilizat de țipetele disperate ale băiatului.
Imaginea groaznică este întregită de mamă, care asistă la agresiune, cu o impasibilitate înfiorătoare. Imaginile nu au fost făcute publice la vremea agresiunii, ci zilele trecute, când au început să circule pe rețelele de socializare.
Sesizați de caz, polițiștii de la Frumosu și Câmpulung Moldovenesc au descins luni la locuința familiei, însoțiți și de cei de la Direcția de Protecție a Copilului și Asistență Socială Suceava. În familia respectivă trăiesc patru copii, băiatul în vârstă de 7 ani având trei frați, doi, gemeni, în vârstă de 14 ani și unul în vârstă de 15 ani.
După ce s-a constatat că în familie nu sunt condiții de creștere adecvată, în ciuda opoziției tatălui, toți cei patru copii au fost ridicați, alături de mamă, și duși într-un centru de ocrotire de la Gura Humorului. Aceștia vor rămâne acolo, sub supraveghere, în următoarea perioadă. Din păcate, cel puțin în primă fază, mama nu a vrut să colaboreze cu polițiștii. A declarat că nu își aduce aminte de acel incident și i-a negat chiar existența. Mama a refuzat în scris să depună orice sesizare cu privire la agresiune, astfel că nu s-au putut lua, cel puțin în primă fază, măsuri restrictive față de agresor.
Pe numele tatălui a fost deschis totuși dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Bărbatul de 48 de ani a ajuns în arestul poliției, reținut 24 de ore.
- Condamnat pentru viol asupra fiicei vitrege și suspectat și de o altă agresiune sexuală
Bărbatul care și-a agresat fiul are un trecut infracțional care strânge în spate. Acum în vârstă de 48 de ani, Marius Matei a ieșit din închisoare în 2019, el ispășind o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru viol asupra fiicei sale vitrege.
La vremea respectivă, ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a relevat faptul că ”în intervalul august – 16 septembrie 2013, prin constrângere fizică şi morală, inculpatul Matei Marius a întreţinut cu fiica sa vitregă, în vârstă de 14 ani, trei raporturi sexuale normale, două dintre acestea având loc în prezenţa copiilor săi minori în vârstă de 6 ani, respectiv 7 ani.”
Fata de 14 ani, elevă la o şcoală specială din Câmpulung Moldovenesc, este unul dintre cei patru copii mai mari ai soţiei lui Marius Matei, din relaţii anterioare. De regulă, în vacanţe, minora stătea la domiciliul bunicii sale, din comuna Vama. Vara lui 2013 a fost prima în care minora a stat în casa mamei sale şi a tatălui său vitreg, la Deia.
Violul asupra fetei a fost confirmat și medico-legal, iar tatăl vitreg a picat ulterior testul poligraf. Pas cu pas s-a adunat probatoriu împotriva sa.
Marius Matei, se arăta în rechizitoriul de atunci, a mai fost cercetat pentru o faptă similară în urmă cu mai mulţi ani, victima de atunci fiind o fetiţă în vârstă de 11 ani, o minoră dintr-o relaţie anterioară a soţiei sale.
În acel caz, însă, anchetatorii nu au reuşit să strângă suficiente probe pentru a-l pune sub acuzare.
- Consiliere psihologică pentru copii și mamă
Reprezentanții DGASPC Suceava ne-au spus că mama și trei dintre copii au fost internați în Centrul pentru victimele violenței domestice din Gura Humorului încă de luni. Aici vor beneficia de consiliere psihologică, juridică, socială și vor putea sta o perioadă mai îndelungată, până vor fi în stare să revină în familie. „Noi am fost anunțați de către Primăria Frumosu despre acest caz și, imediat, am hotărât, împreună cu asistentul social din Primăria Frumosu, că cel mai bine pentru copii este să fie luați din familie, dar împreună cu mama, care, foarte speriată, nu a vrut încă să dea declarații împotriva soțului agresiv. Trei dintre copii sunt la Școala Specială din Gura Humorului. Gemenii sunt acum împreună cu mama și cu fratele mai mic în Centrul pentru victime. Băiatul cel mai mare este încă la internatul Școlii Speciale din Gura Humorului.