Jumătate din județul Suceava este sub Cod Galben de polei până luni seară, la ora 20.00. Avertizarea a fost transmisă ieri dimineață de Administrația Națională de Meteorologie și cuprinde și alte județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, la începutul perioadei se vor semnala ploi și burniță în zona de sud a Moldovei, care ulterior se vor extinde și spre județul Suceava, în special în cursul zilei de luni.
Asociat cu ploaia și burnița va apărea și poleiul, așa încât șoferii sunt rugați să dea dovadă de mare prudență în momentul în care pleacă la drum.