Noua conducere a Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava a găsit soluții pentru condiții mai bune la punctul de plecare și așteptare în vederea susţinerii probei practice a examenului pentru permis de conducere. Astfel, locația actuală din care se pleacă la examen, de pe strada Traian Vuia, unde se înghesuie zilnic mulți oameni, va fi înlocuită cu patru noi locații.
Subcomisarul Alexandru Duțuc, împuternicit la comanda Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, a declarat că au fost încheiate deja parteneriate prin care agenții economici vor pune la dispoziție, cu titlu gratuit, porțiuni de parcare ce vor fi folosite ca loc de plecare pentru examinarea de permis.
Astfel, pentru examenul de permis categorie B, noile locații vor fi în parcarea Selgros, în parcarea Ramiro și la Eden Garden – Serpentine. Ultima parcare va fi folosită mai mult ca rezervă, în funcție de necesități.
Pentru cei care dau examen pentru a putea conduce camioane, autobuze, remorci etc. va exista o altă locație, zona platformei CFR de după Gara Ițcani. În acest sens, Serviciul de Permise și Înmatriculări Suceava mai așteaptă un acord de la CFR.
Aceste puncte de plecare la examen sunt importante, în condițiile în care de cele mai multe ori timpii de așteptare înainte de examen sunt de ordinul orelor.
”Am ales locații care să fie în zone puțin aglomerate, pe cât posibil la ieșirile din oraș, pentru a nu afecta traficul în zonele critice. Cei care vor veni la examene, candidați, instructori auto și alte persoane, vor avea condiții decente, cu acces la toaletă și la localurile de alimentație publică. Credem că va fi altceva și, în mod cert, fiind vorba de mai multe locații, nu va mai fi aglomerație și se vor putea respecta normele de distanțare”, a explicat Alexandru Duțuc.
Noile locații pentru examenul de permis ar putea deveni operaționale chiar de săptămâna viitoare.
Agenții economici au pus parcările la dispoziție gratuit, mergând pe ideea că cei care vin să aștepte oricum le vor fi și clienți.
”Vreau să subliniez că punem în practică aceste proiecte în urma muncii în echipă, cu implicarea colectivului. Măsurile își au originea în analize realizate înainte de venirea mea, în special de la nivel de Prefectură Suceava, de la nivel de prefect și subprefect, de unde am avut sprijin și am simțit că muncim în echipă”, a transmis Alexandru Duțuc.