O femeie judecată într-un dosar de contrabandă a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, în regim de detenție, sentința rămânând definitivă la Curtea de Apel Suceava, miercuri, 3 februarie.
Femeia în vârstă de 50 de ani, din municipiul Suceava, a achitat încă de la prima instanță prejudiciul de 7.000 de lei, dar asta nu a ajutat-o prea mult, având în vedere că a comis a doua faptă de contrabandă în termenul de încercare stabilit de Judecătoria Rădăuți într-un prim dosar de contrabandă.
Conform sentinței judecătorilor, Antuzia Ozana Iacovici a fost condamnată la 1 an de închisoare pentru infracțiunea de contrabandă, în stare de pluraritate intermediară și în termenul de supraveghere de 2 ani și 6 luni, al primei pedepse, care a fost tot de un an de închisoare, cu suspendare.
În urma contopirii celor două pedepse de câte un an de zile, a rezultat pedeapsa de 1 an și 4 luni de detenție.
În baza mandatului, miercuri seară, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Botoșani au identificat-o pe femeia în vârstă de 50 de ani și au escortat-o la Penitenciarul Botoșani.