O nouă atenționare meteorologică de tip cod galben a fost emisă miercuri de Administrația Națională de Meteorologie, vizând intensificări ale vântului, care va ajunge la viteze de 60km/h – 90 km/h, iar în munți, chiar și la 120 km/h.
Atenționarea este valabilă pentru data de joi, 04 februarie, de la ora 06:00 –până la ora 21:00.
Conform ANM, în intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare, în nord-vestul și centrul țării, cu viteze de 55...60 km/h, iar pe arii restrânse 70...80 km/h.
În zona montană vântul va avea intensificări cu viteze de 70...90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, îndeosebi în Carpații Orientali, rafalele vor depăși 90…120 km/h, spulberând zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40...50 km/h, se vor semnala local și în restul teritoriului.
În noaptea de joi spre vineri (4/5 februarie) vântul va mai prezenta intensificări în zona de munte și în nord-est.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informațiile.