Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au fost angrenați la finele săptămânii trecute, timp de două zile, într-o acțiune de control pe linia depistării și sancționării persoanelor neautorizate care efectuează transport de persoane pe raza municipiului Suceava. Este vorba de pirații auto care fac curse din Suceava spre localități limitrofe. În cadrul acțiunii au fost aplicate 25 de amenzi, din care însă doar două la Legea 38/2003, privind transportul în regim de taxi.
Acțiunea a avut loc în după-amiaza zilei de joi și în dimineața zilei de vineri.
În cadrul acțiunii au fost retrase patru certificate de înmatriculare, din care: unul pentru folii neomologate, unul pentru lipsă ITP și două pentru lipsă autorizație transport. Aceste ultime două cazuri fac referire explicit la pirați auto, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni. Cei doi pirați auto au fost amendați cu câte 500 de lei iar dacă achită amenda își pot recăpăta dreptul de utilizare a mașinii în 30 de zile.
Ca exemplu, poliția a transmis că vineri, în jur de ora 11.30, pe bulevardul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava a fost depistat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Suceava, care transporta ilegal trei persoane cu un autoturism pe ruta Suceava-Fălticeni.
Acțiunea polițiștilor de joi și vineri s-a soldat și cu nouă permise de conducere reținute, cinci pentru depășiri neregulamentare, trei pentru viteză excesivă și unul pentru nerespectarea indicațiilor polițistului. Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava nu au vizat, evident, doar pirații auto în cadrul acestei acțiuni.
Monitorul de Suceava a semnalat săptămâna trecută, în două materiale, faptul că transportul auto de persoane cu licență este grav afectat de pirații auto care pe unele rute au ajuns să ”sufle” prin concurență neloială și mai bine de 50% dintre clienți. De la mai toate ieșirile din Suceava pleacă toată ziua mașini cu oameni care fac naveta, fără a conta starea mașinii ori a șoferului. Pirații auto se folosesc de faptul că nu au de respectat nici o regulă, astfel că pleacă la ce ore vreau, de unde vreau și duc oamenii unde vor, făcând astfel o evidentă concurență neloială.
Totul se întâmplă în condițiile în care fenomenul nu a fost combătut serios și concentrat, deși unele tentative au mai fost.
După o modificare adusă legii, cei care fac piraterie auto pot fi lăsați fără plăcuțe și certificat de înmatriculare de la prima constatare a polițistului rutier.