Un incendiu violent a cuprins joi la prânz acoperișul și camerele de la etaj ale unei case din orașul Frasin. Flăcările au fost observate la puțin timp după ora 13.00, prin intermediul unui apel la 112 fiind solicitată intervenția echipajelor de stingere. La locul incendiului au ajuns pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, care au acționat cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea incendiului. La sosirea acestora incendiul se manifesta la acoperișul și la camerele din mansarda locuinței, existând pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești din jur. Între timp, o femeie paralizată, imobilizată la pat, a fost scoasă cu ajutorul copiilor și al altor rude din interiorul casei și mutată la casa unor vecini din apropiere.
După o intervenție de circa două ore pompierii au reușit stingerea incendiului care a distrus acoperișul și cele două camere de la mansardă construite din lemn, pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați. Au mai ars de asemenea obiecte de mobilier, materiale textile și alte bunuri din interiorul odăilor, fiind degradate mobilierul și aparatura electronică de la parterul casei.
Odată cu stingerea incendiului pompierii au reușit să stabilească drept cauză probabilă de izbucnire a flăcărilor efectul termic al curentului electric generat de un conductor electric defect.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcțiile anexe ale gospodăriei și casele din împrejurimi.
Un horn neîntreținut a dus la izbucnirea unui incendiu la o casă din Mitocu Dragomirnei
La aceeași oră, un alt incendiu izbucnea la acoperișul unei case mansardate din comuna Mitocu Dragomirnei, fiind anunțat de un vecin care zărise fum ieșind din acoperiș.
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava s-au deplasat la fața locului și au început intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, care cuprinsese deja acoperișul.
În incendiu a fost distrusă mansarda locuinței, pe o suprafață de circa 25 de metri pătrați, iar în urma verificărilor făcute de pompieri s-a stabilit că focul izbucnise din cauza neîntreținerii corespunzătoare a coșului de fum al casei de locuit. S-a stabilit că, în cursul dimineții, proprietara făcuse focul într-o sobă amplasată în mansarda locuinței, după care s-a dus la parterul casei pentru alte treburi. Între timp flăcările au aprins astereala acoperișului și au dus la provocarea pagubelor care nu au putut fi estimate de femeie.