Agenția de turism Campion Tour din Suceava propune sucevenilor, dar nu numai, două noi destinații de vacanță cu zboruri din Suceava. Este vorba de două circuite extrem de atractive, în Turcia, la Cappadocia și Coasta Lycia, ambele destinații extrem de căutate. Reprezentații agenției sucevene au fost într-o vizită de lucru atât în zona Cappadocia, cât și în zona coastei Lycia în luna decembrie 2020 pentru a testa unitățile hoteliere din zonă și pentru a încheia un parteneriat în vederea furnizării acestor pachete cu zbor din Suceava.
“Operarea acestor circuite cu plecare avion din Suceava survine oarecum natural pentru că cererea pentru circuitele în Cappadocia este extrem de mare la nivel național, iar sucevenii interesați până acum de această destinație trebuiau să meargă până la București pe cont propriu (eventual cu maşina, trenul sau autocarul) și de acolo să ia avionul către Turcia. Acum, datorită unui parteneriat încheiat cu un mare touroperator din București (n.r. - Hello Holidays) s-a reușit aducerea mai aproape de Suceava a acestei destinații mult îndrăgite”, a declarat managerul agenției Campion Tour Suceava, Mihai Costea.
Circuitele vor fi operate săptămânal în perioada 12 martie 2021 – 25 iunie 2021 și 3 septembrie 2021 – 26 noiembrie 2021, în fiecare zi de vineri, cu compania aeriană Freebird Airlines din Turcia, iar aeronavele folosite vor fi Airbus A320-200, cu capacitate de 180 locuri. Pentru un grad optim de ocupare, aeronava va decola de la Suceava și va ateriza pentru un stop de aproximativ 1h la București, acolo unde vor fi îmbarcați și turiștii din zonă, iar apoi va decola din nou către Antalya. Odată ajunși pe aeroportul din Antalya, turiștii vor fi preluați de autocare și vor fi cazați la un hotel de 4/5 stele din apropiere. A doua zi, va începe programul de circuit de 7 zile, ce va cuprinde atât vizite în Antalya la cele mai importante obiective turistice din zonă, cât și 3 zile pline de circuit în zona Cappadocia. Pentru turiștii care optează pentru circuitul în Coasta Lycia, programul de zbor este similar, doar că în loc de Cappadocia, turiștii vor avea inclus în program o deplasare de 3 zile în zona Kusadasi – Pamukkale – Orașul antic Efes – Casa Fecioarei Maria – Delta Dalyan și altele.
Prețurile de pornire pentru un astfel de circuit pleacă de la 248 euro/persoană și includ: bilete de avion dus-întors pe ruta Suceava – Antalya (via București), taxe de aeroport, bagaje de mână și cală, 7 nopți de cazare cu mic dejun inclus la hoteluri de 4 și 5 stele (în zona Antalya și în Cappadocia/Coasta Lycia) + transport autocar pe toată perioada circuitului.
“Noi am vizitat în decembrie atât Cappadocia, cât și zona coastei Lycia și putem spune că am rămas profund impresionați de frumusețea locurilor. Am testat totodată condițiile de cazare din zonă și, având în vedere prețurile negociate pentru aceste pachete, credem că sunt cu atât mai atractive. În aceste condiții, mizăm pe o cerere sporită din partea turiștilor pentru a putea forma grupuri de minimum 50 de persoane pentru fiecare plecare, astfel încât visul de a putea vizita Cappadocia cu zbor din Suceava să devină realitate pentru cât mai mulți suceveni”, a mai spus Mihai Costea.