Municipalitatea suceveană se confruntă cu o scădere drastică a încasărilor de taxe și impozite, în special de la agenții economici, încât și bugetul acestui an se anunță a fi unul de austeritate.
“Lucrăm la fundamentarea bugetului local, sper ca într-o săptămână să-l avem creionat. Bugetul va fi mai mic decât cel de anul trecut, estimez undeva la 85% din cel al anului 2020”, a spus miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a ținut să sublinieze că, chiar și în condiții mai dificile, tot va fi un buget al dezvoltării, în privința cheltuielilor de investiții, care vor merge până aproape de 50% din total, fiind proiecte finanțate atât majoritar din fonduri europene, dar și altele finanțate din surse proprii.
“Din păcate, ceea ce spuneam la începutul anului se confirmă - la 25 de zile comparație 2020 cu 2021, la încasări suntem aproape de nivelul anului trecut la persoane fizice – 98,19%, în schimb, la agenții economici suntem la 60,95%. Total, proporția este de 90,7% față de încasările din 2020.
Drept urmare, vom avea un buget de austeritate maximă în privința cheltuielilor de funcționare”, a adăugat Ion Lungu.
Bugetul anului 2021 urmează să fie prezentat și discutat într-o ședință de Consiliu Local, în luna februarie.