Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au cerut instanței de judecată competente menținerea măsurilor dispuse acum o lună în cazul inculpaților din dosarul șpăgilor de la Serviciul Permise și Înmatriculări. Un judecător de drepturi și libertăți a decis prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare în ceea ce îi privește pe comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja, Gheorghe Ionel Perijoc, Florin Bolohan și Radu Popovici. Pentru Cristian Blîndu, Iulian-Florin Mihăiescu, Leon-Ionuț Mihăiescu, Nicolae Cezar Macoviciuc s-a decis prelungirea mandatelor de arestare pentru o perioadă de 25 de zile. Față de alți doi inculpați, Costică Boicu și Ionică Mirăuță, s-a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. De asemenea, magistratul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava a schimbat măsura arestului la domiciliu luată față de Anamaria Pascal și Silviu Lucian Pandelea cu măsura controlului judiciar. Soluția de ieri de la Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
”Cum se conturase și anterior în cauză, suma minimă pentru favorizarea candidatului era de 200 de euro, iar în funcție de abilitățile deținute de către candidat, precum și vârsta sau sexul acestuia, suma putea urca la 1.200 de euro. Potrivit declarațiilor date de martori, suma de 1.200 de euro garanta promovarea examenului, indiferent de cunoștințele practice deținute de către candidat. Cu privire la această coordonată a fraudării probelor practice, se evidențiază faptul că în urma efectuării perchezițiilor domiciliare, la domiciliile multora dintre inculpați au fost identificate înscrisuri referitoare la persoane care au susținut proba teoretică și care, din probele administrate până în prezent, fără tăgadă, au remis sume de bani pentru a le fi facilitată promovarea probei menționate. Astfel, în raport de aceste elemente, urmează ca în perioada imediat următoare să se stabilească, prin intermediul audierilor, circumstanțele susținerii și promovării examenelor de către anumiți candidați, probatoriul ce urmează a fi administrat fiind raportat la toți agenții examinatori”, au arătat procurorii DNA în propunerea de prelungire a măsurilor privative de libertate luate față de inculpați.
Anchetatorii au mai precizat că au fost identificate și ridicate mai multe terminale telefonice utilizate de către inculpați, care urmează a fi examinate în perioada următoare.
”În contextul în care aceștia primeau cu regularitate informații privind examinarea anumitor persoane prin intermediul aplicațiilor, în perioada ce urmează se va proceda la efectuarea unor percheziții informatice cu privire la aceste medii de stocare și de comunicare, urmând ca datele cu relevanță să fie utilizate în cadrul anchetei. Există așadar posibilitatea reală ca elementele ce urmează a fi identificate cu prilejul acestui procedeu probatoriu să necesite clarificări și să conducă la extinderea cadrului procesual, justificarea măsurii preventive urmând a fi făcută și prin raportare la acest element”, au mai arătat procurorii DNA Suceava.