Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a amendat cinci firme din județ la care a depistat angajați care lucrau fără forme legale. Șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu, a declarat că în ultima lună a anului trecut, inspectorii acestei instituții au efectuat 209 controale, din care 159 în domeniul relaţiilor de muncă şi 50 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate nu mai puțin de 82 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 235.500 de lei.
Romeo Butnariu a precizat că în urma celor 159 de controale efectuate în domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat 59 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 227.000 de lei. În total au fost depistate 14 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Dintre acestea, o persoană a fost găsită la muncă în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, alte patru erau în afara programului de lucru stabilit, iar nouă persoane au fost depistate fără contracte individuale de muncă. Șeful ITM Suceava a precizat că pentru muncă nedeclarată, cinci angajatori au fost amendați cu suma totală de 180.000 de lei.
În același timp, Romeo Butnariu a spus că în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în urma celor 50 de controale efectuate s-au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 8.500 de lei. El a arătat că printre deficiențele constatate în acest domeniu s-au numărat neasigurarea aplicării de către lucrători a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă sau neafișarea la intrarea în unități a reglementărilor cu privire la împiedicarea infectării cu SARS-CoV-2.
Pe de altă parte, șeful ITM Suceava a spus că la începutul acestui an, în județ erau 131.626 de contracte individuale de muncă active, din care 121.730 pe durată nedeterminată și 9.896 pe durată determinată.