Platforma pentru înscrierea la vaccinarea împotriva Covid-19 a fost inutilizabilă pentru programări, la doar câteva minute după ora 15.00, când ar fi trebuit să fie la dispoziția persoanelor eligibile pentru imunizare în etapa a doua. După circa o oră, a putut fi accesată pentru programări, dar numai pentru persoane juridice, după care iar nu a mai funcționat. A devenit operațională puțin după ora 18.00, când STS a informat că „În acest moment platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ este disponibilă și poate fi accesată la nivel național, în vederea programării pentru vaccinare. Procedura de transferare și sincronizare a datelor și serviciilor din aplicația utilizată pentru etapa 1 în aplicația dezvoltată pentru etapa 2 s-a încheiat. Precizăm faptul că noua versiune a platformei a fost optimizată pentru a facilita înscrierea persoanelor vulnerabile – adulți peste 65 de ani și bolnavi de afecțiuni cronice. Aplicația are o interfață îmbunătățită, care să vină în sprijinul populației vulnerabile, a medicilor de familie, a angajatorilor și tuturor celor care doresc să se vaccineze”.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), lt. col. Cătălin Chircă, a declarat că nu a fost vorba despre o blocare a platformei, ci de un update. „La ora 15.00 s-a închis etapa I și platforma trebuia să preia datele pentru etapa a II-a. Acum se face transferul de date. Este practic un update”, a precizat lt. col. Chircă.
În ceea ce privește programarea telefonică, prin intermediul call center, lt. col. Chircă a afirmat că pentru acestea STS asigură doar infrastructura, iar gestionarea datelor este făcută de alte structuri. Din acest motiv, centralizarea și comunicarea informațiilor se face prin Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Cel mai probabil, primele informații despre numărul persoanelor din județul Suceava care au sunat la call center unic 021.4144425 și call center pus la dispoziție de DSP Suceava 021.4144430, precum și al celor care au accesat platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login și au reușit să se programeze vor fi disponibile abia luni.