Caricaturistul Mihai Pînzaru-PIM a primit, vineri, din partea președintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția importantă avută, de-a lungul întregii sale activități, la promovarea culturii și a identității naționale românești”. Maestrul PIM, care va împlini 75 de ani în cursul zilei de sâmbătă, 16 ianuarie, a avut o contribuție însemnată în ceea ce se numește grafică umoristică. De-a lungul întregii sale cariere a publicat peste 20.000 de lucrări de grafică umoristică, portrete și ilustrații de carte în țară și în străinătate și a primit 25 de premii naționale importante și 5 mari premii internaționale. O contribuție pentru premiul acordat de președintele României a avut-o și ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu.
„A fost o ceremonie foarte impresionantă și solemnă. M-am întâlnit și cu alte persoane care au fost premiate și cu care sunt prieten de multă vreme. Cu o parte din ele am și lucrat multă vreme, iar întâlnirea de la Palatul Cotroceni a fost una foarte caldă. Acest premiu este o onoare pentru mine, reprezintă încununarea muncii mele de o viață și pot fi doar recunoscător”, a precizat caricaturistul Mihai Pînzaru-PIM pentru Monitorul de Suceava.