Consiliul Național al Elevilor a solicitat Ministerului Educației realizarea, în regim de urgență, a unei proceduri metodice adresate cadrelor didactice privind desfășurarea orelor online, pentru a asigura caracterul unitar al orelor remediale ce vor avea loc în unitățile de învățământ. De asemenea, spun reprezentanții la nivel național al elevilor, „considerăm că este absolut necesar ca modul de desfășurare al orelor remediale, precum și conținutul și frecvența acestora să fie decise la nivelul fiecărei clase, de către elevi și profesori, în funcție de nevoile specifice de învățare ale elevilor”. Conform Edupedu.ro, Consiliul Național al Elevilor susține că este imperios ca Ministerul Educației să publice, până pe 5 februarie, toate datele privind examenele naționale, incluzând data desfășurării și conținuturile cuprinse în programa de examen, dacă acestea vor fi modificate. În ceea ce privește încheierea mediilor, susțin elevii, măsura prelungirii perioadei dedicate acestui proces reprezintă, în lipsa unui parcurs coerent de recuperare a materiei, doar o formă fără fond, deoarece elevii, chiar dacă vor avea mediile încheiate, tot nu vor fi parcurs/asimilat toate conținuturile din programa școlară. „Educația remedială trebuie să înceapă cât mai devreme cu putință, astfel încât acest proces să nu fie unul grăbit, ci unul care să se deruleze în timp. Prioritară este recuperarea pentru elevii din clasele terminale și pentru cei din mediile dezavantajate, care nu au putut intra la orele online. În aceste momente, Ministerul Educației trebuie să acționeze cu celeritate, respectând drepturile și având în vedere interesul superior al elevilor! Educația trebuie să continue, însă nu oricum, ci respectând un set de norme de calitate. Nu ne putem face că facem educație.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor”.
Măsuri
Vă reamintim că, în județul Suceava, 2.256 de elevi, care reprezintă 2,5% dintr-un total de 89.956 de elevi, riscă să rămână cu situația școlară neîncheiată pe semestrul I al anului școlar 2020-2021, din cauza dificultăților de participare la activitățile de predare în sistem online. Aceste date sunt conform centralizărilor de la nivelul unităților de învățământ din județul Suceava. Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, inspectorul școlar Cezar Anuței, susține că în fiecare an, în evidențele instituției pe care o reprezintă au existat aproximativ 1.500 de elevi aflați în riscul de a nu li se încheia situația școlară până la sfârșitul semestrului I. O parte dintre elevii care riscă să rămână anul acest, în condițiile pandemiei de Covid-19, fără mediile încheiate fie nu au avut acces la tablete, fie nu au avut internet, fie nu au participat la cursurile online din alte motive. În aceste condiții, acești elevi nu au putut fi evaluaţi de profesori, nu au minimum două note la fiecare disciplină pentru a li se putea face o medie și, în aceste condiții, situația lor școlară pe semestrul I ar putea rămâne neîncheiată. Măsurile propuse de către autorități pentru remedierea situației actuale din învățământul preuniversitar sunt: desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice; prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea; posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.