Examenul la proba practică a traseului pentru obținerea permisului de conducere continuă să se deruleze cu sincope. Și în cursul zilei de joi, 15 candidați au aflat că nu vor fi evaluați ca urmare a lipsei de personal de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava și ca urmare vor fi reprogramați. Dacă în cazul candidaților care trebuiau să susțină această probă în cursul zilei de luni examenul a fost amânat pentru zilele de sâmbătă și duminică, pe 9 și 10 ianuarie, în cazul candidaților care nu au mai fost testați începând de marți și până vineri s-a luat o altă decizie. Potrivit subprefectului de Suceava Daniel Prorociuc candidații vor fi reprogramați săptămâna viitoare, dar totul va depinde de numărul de examinatori pe care Serviciul Permise și Înmatriculări îl va avea la dispoziție.
”Am fost și joi dimineață pentru a discuta atât cu instructorii, cât și cu oamenii care au venit pentru a susține proba practică a traseului. Le-am explicat care este situația și le-am transmis că li se va comunica prin intermediul școlilor de șoferi ziua în care vor fi reprogramați. Sper ca prin venirea și a altor examinatori să revenim la normal în cel mai scurt timp”, a spus Daniel Prorociuc.
În acest moment, Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava funcționează cu trei examinatori, dintre care unul a început activitatea abia de miercuri, 6 ianuarie. Alte persoane care să-i evalueze pe candidați sunt așteptate săptămâna viitoare. Mai mult, Prefectura Suceava a transmis către Ministerul Administrației și Internelor o solicitare pentru detașarea a trei angajați de la IPJ Suceava la Serviciul Permise și Înmatriculări, dar aceste persoane nu vor putea să înceapă efectiv activitatea până nu vor susține un examen pentru a fi atestate ca examinatori.
S-a ajuns în această situație după ce o parte din angajații acestui serviciu au ajuns în spatele gratiilor, în scandalul de corupție și șpăgi instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava.