Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a oferit o „Diplomă de vrednicie” unuia dintre sucevenii considerați „Tezaure Umane Vii”, dansatorul de muzică populară Dorin Cocârță, din Fundu Moldovei. Diploma îi va fi oferită miercuri, 6 ianuarie, la împlinirea vârstei de 85 de ani și la 65 de ani de zile în slujba culturii tradiționale. Pe diplomă scrie că aceasta a fost oferită pentru păstrarea și transmiterea jocurilor populare. „Este o formă de recunoaştere pentru păstrătorii de tradiţii, obiceiuri şi valori autentice. Vrem să ne simtă aproape aceşti oameni şi să-i încurajăm şi pe ceilalţi oameni care doresc să lase generaţiilor viitoare autentic şi frumos de aici din Bucovina. Vreau să descoperim şi alte astfel de valori din frumoasa Bucovină, pentru că sunt multe. Şi cred că nu sunt suficiente doar o strângere de mână şi o diplomă. Deocamdată, acum, la început de an, am considerat că trebuie să îi ofer o diplomă domnului Cocârţă. Ne leagă amintiri frumoase. Celebrul Ansamblu Arcanul, pe care ei l-au pornit de la Fundu Moldovei, care este un tablou reprezentativ al Bucovinei de altădată”, a spus Gheorghe Flutur. Trebuie spus că Dorin Cocârță a fost unul dintre fondatorii Ansamblului „Arcanul” din Fundu Moldovei.
Titlul onorific de „Tezaur Uman Viu” i-a fost acordat lui Dorin Cocârță de către Ministerul Culturii. Județul Suceava are și alte „Tezaure Umane Vii”, suceveni păstrători de tradiție, respectiv Felicia Cuciureanu, horitoare din Bilca, Vasile Ungureanu din Mălini, interpret popular care confecționează instrumente pastorale tradiţionale, și Traian Davidean, din Frătăuții Noi, cojocar care păstrează acest meșteșug încă din anul 1940.
De asemenea, în anul 2015, patru artiști suceveni, printre care și Dorin Cocârță, au primit Medalia Meritul Cultural din partea președintelui României, Klaus Iohannis.