Un puternic incendiu izbucnit marți, înainte de ora 15.00, într-o gospodărie din comuna Râșca a distrus un adăpost pentru animale și un depozit de furaje. La finalul intervenției pompierii au constatat că flăcările nesupravegheate ale unei afumători de carne au scăpat de sub control și au dus la izbucnirea incendiului.
Alarma a fost dată la ora 14.45, la locul incendiului ajungând în scurt timp pompieri ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, care au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit la gospodăria din localitatea Râșca. La sosirea echipajelor ardea generalizat o construcție corp comun, majoritară din lemn, existând pericol de propagare a flăcărilor la două case de locuit din apropiere. După circa două ore și jumătate, după ce focul a distrus adăpostul de animale și depozitul de furaje, aflate în corp comun pe o suprafață de 150 de metri pătrați, cu bunurile din interior, incendiul a fost lichidat. Cercetările efectuate de pompieri împreună cu proprietarul gospodăriei au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului flăcările scăpate de sub control de la o afumătoare de carne, amplasată în laterala construcției.
Pompierii recomandă tuturor să nu folosească afumători improvizate ori amplasate în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile, să confecționeze aceste afumători din zidărie de cărămidă şi materiale incombustibile, amplasarea lor fiind independentă de celelalte construcții din gospodării. E de preferat să nu se folosească afumători improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coș, ori lăsarea deschisă a ușițelor de curățare a coșurilor de fum, precum și evitarea ca grăsimea scursă din preparatele de carne să ajungă pe zone fierbinți, ori în contact cu focul care întreține procesul de afumare.