Proiectul ,,Săpunul între chimie și design”, realizat de elevele Andreea Alexandra Bontea și Florina Rusu, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, proiect coordonat de profesoarele Valerica Ignătescu și Roxana Delia Chitială, a obținut Mențiune în cadrul Concursului Național de Știință și Tehnologie ROSEF. La „Dialogul proiectelor educative”, aceleași eleve de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, coordonate de profesoarele Valerica Ignătescu și Roxana Delia Chitială, dar și cu implicarea mai multor profesori din liceu, au obținut premiul special la secțiunea proiecte de mediu cu lucrarea: ,,Și gestul nostru contează!”.
Proiectul a avut ca obiective promovarea activităților de colectare a uleiurilor uzate;obținere de săpunuri de diferite tipuri și forme;informarea şi extinderea cunoștințelor privind efectuarea unor activități practice; promovarea unor activităţi de voluntariat care să conducă la protejarea mediului.,,Scopul proiectului îl constituie promovarea bunelor practici din domeniul proiectelor educative. Într-un dialog (al proiectelor) creativ, inspirațional s-a realizat un transfer de bune practici în domeniul educației nonformale; consolidarea parteneriatului educațional; promovarea proiectelor ce constituie bune practici în domeniul educației la nivel județean. Motivație, creativitate, inovație, implicare, muncă, perseverență, reinventarea noastră în fiecare zi sau altfel spus – un festival de idei valoroase, toate acestea au fost atributele unui eveniment desfășurat în mediul virtual care au ilustrat la cote înalte nevoia de educație și de învățare cu bucurie”, a precizat Tatiana Vîntur, inspector școlar, creatorul și organizatorul evenimentului „Dialogul proiectelor educative”.