Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au decis în Ajunul Crăciunului să admită contestația depusă de ofițerul Mihail Martin, de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava. Începând de astăzi și până pe 22 ianuarie, Mihail Martin a fost plasat în arest la domiciliu și are și o serie de obligații. Aceeași măsură a fost luată și față de comisarul-șef Radu Ionuț Obreja, numai că acesta nu a plecat acasă, și asta pentru că are mandat de arestare în dosarul șpăgilor pentru fraudarea examenelor pentru obținerea permiselor de conducere.
Inițial, celor doi li s-au prelungit mandatele de arestare pentru 30 de zile de către un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava, numai că magistrații de la Curtea de Apel Suceava au decis să admită contestația și au luat măsura arestului la domiciliu. Mai trebuie spus că la termenul de joi, 24 decembrie, Mihail Martin a dat o declarație destul de amănunțită la audierea sa prin sistemul de videoconferință și a explicat că de fapt mașina pe care anchetatorii au considerat-o drept mită din partea fostului șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava a fost achitată chiar de ofițerul anticorupție. Probabil că această declarație și alte probe prezentate de apărătorii săi au fost decisive în decizia de a fi plasat în arest la domiciliu.
Mihail Martin este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Suceava pentru că ar fi asigurat protecție juridică activității infracționale de corupție derulată la nivelul serviciului de permise (SPCRPCÎV) Suceava, structură al cărei exponent era Radu Ionuț Obreja.
”Protecția juridică asigurată de ofițerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor, informații menite să îl favorizeze pe Obreja Radu Ionuț, șeful Compartimentului permise Suceava și pe complicii săi. Concret:
- l-ar fi informat pe șeful Compartimentului permise despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție,
- i-ar fi oferit date despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant a unei infracțiuni de corupție,
- l-ar fi informat despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică și stadiul cercetărilor într-un dosar penal în care șeful Compartimentului permise și complicii săi erau vizați de procurorii anticorupție,
- i-ar fi transmis informații legate de un apel telefonic TELVERDE primit de DGA Suceava, ce conținea date concrete despre comiterea unor activități infracționale de corupție în legătură cu obținerea permisului de conducere. Devoalarea acelor informații ar fi modificat conduita persoanei denunțate, ceea ce a îngreunat tragerea la răspundere.
La data de 18 august 2020, ofițerul de poliție Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la șeful Compartimentului Permise Obreja Radu Ionuț, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi și primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu și furnizarea unor informații nedestinate publicității cunoscute în virtutea atribuțiilor de serviciu. Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permisele de conducere”, se arăta în comunicatul DNA Suceava.