Zborurile spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii
și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România se suspendă pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 decembrie a.c., ora 19.00.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât duminică, 20 decembrie, introducerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pe lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și suspendarea zborurilor din și către Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Motivul deciziei este apariția unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu grad de contagiozitate foarte ridicat. Autoritățile din România, la fel ca cele din majoritatea statelor Uniunii Europene, consideră că importarea noii tulpini odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate ar crește presiunea
asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar.