Județul Suceava avea înregistrate, duminică, 1.163 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. Din cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ, 13 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 17 au câte un caz, 36 au sub cinci cazuri, 29 au sub zece cazuri, iar 19 au peste zece cazuri în evoluție. În scenariul roșu, cu incidență de peste 3 cazuri pozitive la mia de locuitori sunt 8 localități: Bălăceana – 5,40 la mie, Burla – 4,31 la mie, Gura Humorului – 3,26 la mie, Panaci – 3,58 la mie, Pojorâta – 3,02 la mie (cu focare), Rădăuți – 3,27 la mie, Sadova – 3,06 la mie, Vatra Dornei – 4,11 (cu focare). Alte 17 localități sunt în scenariul galben, inclusiv municipiul Suceava, cu o incidență de 2,48 la mie. Celelalte 89 de localități sunt în scenariul verde, cu incidență sub pragul de 1,5 la mie. În județ sunt două focare în evoluție, la Centrul Social de Primire, Asistare și Îngrijire a Persoanelor Vârstnice Vatra Dornei – 11 cazuri și la CRRN Pojorâta – 8 cazuri.
La această dată se află în carantină 998 de persoane, din care 19 intrate în ultimele 24 de ore.De asemenea, în izolare la domiciliu se află 669 de persoane, din care 13 intrate în ultimele 24 de ore. În spitalele din județ sunt internați 328 de pacienți confirmați cu Covid-19 și 81 de persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
În Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava sunt 170 de pacienți cu Covid-19, dintre care 13 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI. La Terapie Intensivă erau disponibile, duminică, 7 locuri. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 19 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 26 de persoane declarate vindecate. În municipiul Suceava, duminică 18 persoane au fost confirmate cu Covid.
Indicele de pozitivare a crescut, de la 19% joi și vineri, la 23% duminică. Sâmbătă a fost scăzut, doar 11%.
De la începutul pandemiei până în prezent, în județul Suceava au fost confirmate cu SARS-CoV-2, 14.863 persoane, dintre care 12.886 au fost declarate vindecate. În această perioadă, 747 de suceveni care s-au îmbolnăvit de Covid-19 au decedat. În ultimele două săptămâni, cele mai multe decese - 8, în rândul sucevenilor cu Covid, s-au înregistrat miercuri, 16 decembrie. Pe 17 decembrie au fost 3 decese, pe 18 decembrie au fost 5, pe 19 decembrie - 3 decese, iar duminică, 20 decembrie au fost raportate 6 decese în rândul persoanelor cu Covid.