Municipalitatea suceveană a început demersurile pentru organizarea unei noi licitații de reparații stradale, valabilă pentru 2021, dar, în paralel, se pregătește să poată face mici lucrări de reparații cu forțe proprii.
“În luna februarie expiră contractul pentru reparații străzi, am demarat procedura de licitație pentru 2021, pentru suma de 10 milioane de lei, inclusiv TVA. Va fi o sumă consistentă în buget și pentru lucrările de investiții, de modernizare a străzilor”, a anunțat primarul Ion Lungu.
Pe de altă parte, având experiența ultimilor ani, în care lucrările mici de reparații, care sunt necesare, au fost “evitate” de firme, pentru că nu rentează, se încearcă remedierea unor probleme cu forțe proprii.
“Ne dorim să facem mici reparații cu un serviciu propriu al Primăriei Suceava, deja s-a făcut o licitație și am încheiat contract cu firma KFM din Brașov pentru o freză de asfalt, de capacitate mică, pe care să o adaptăm la un utilaj pe care îl avem la Domeniul Public. Freza costă 49.900 de lei și trebuie să ajungă la noi în februarie. Ca perspectivă avem și acea societate a Primăriei, Transagent, la care poate fi completat obiectul de activitate, astfel încât anumite servicii să le facem cu firma municipalității. Astfel nu ar mai trebui să aștepte efectuarea unor lucrări minore, pentru care nici nu se pun ușor în mișcare firmele mari de asfaltare”, a adăugat edilul sucevean.
Chiar dacă pentru efectuarea de reparații în regim propriu sunt necesare mult mai multe decât o freză de asfalt, este un început, iar demersul s-ar putea dovedi foarte util.