Rădăuțeanul Vasile Lavric, arestat la București în dosarul dispariției ultimei sale concubine, a fost menținut după gratii și de magistrații de la Curtea de Apel București, care i-au respins contestația, prin care solicita să fie cercetat în libertate. Mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis pe numele lui Vasile Lavric a devenit astfel definitiv.
Conform unor surse, Vasile Lavric a intrat în greva foamei, nemulțumit că este ținut după gratii. La fel a făcut și acum câțiva ani, când până la urmă a putut fi pus sub acuzare doar pentru tentativă de omor asupra uneia din soții.
Femeia dispărută recent, ”cheia” anchetei prin care Lavric ar putea fi dovedit criminal
Numai o simplă înșiruire a femeilor care au trecut prin casa lui Lavric și apoi au dispărut este complicat de făcut în cazul său. Ultima pe listă este Aurica Bodnărescu, concubina sa din ultimii ani, cea care l-a susținut în fața anchetatorilor și a presei, declarând că bărbatul ei nu a ucis pe nimeni, iar cele trei surori dispărute sunt ”la produs” în Italia.
Despre Aurica Bodnărescu, conform informațiilor celor de la Antena 3, Vasile Lavric a declarat acum în fața judecătorilor că este plecată la muncă în Anglia. Femeia nu a mai dat însă nici un semn de viață de luni de zile.
În urmă cu câțiva ani, Aurica Bodnărescu declara că bărbatul ei este foarte milos și nu poate vedea sânge, astfel că atunci când este vorba de tăiat o găină sau chiar porcul trebuie să se ocupe ea.
Ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României se axează în principal pe această ultimă dispariție.
Misterul surorilor Iordache, toate trei dispărute
Mergem ceva mai în trecut și ajungem la trei surori dispărute fără urmă.
Bărbatul a fost de la bun început principalul suspect în dispariţiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005). Se pare că bărbatul a avut relații cu toate trei. Se știe cert că în timp ce era căsătorit cu Nicoleta, Lavric i-a făcut un copil Ramonei, care era minoră. El a fost atunci trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, însă a scăpat de condamnare.
În cazul surorilor Iordache, procurorii l-au putut pune sub acuzare doar pentru o tentativă de omor asupra celei care i-a fost soție cu acte, Nicoleta Iordache.
Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Lavric şi-a lovit soţia de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deşi loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viaţa, procurorii au invocat intenţia, modul în care s-a petrecut agresiunea - lovituri de ciocan în cap, pentru a-i reţine infracţiunea de tentativă de omor. Soţia sa a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată şi a trăit încă cinci ani alături de soţul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Scandalul care a dus la tentativa de omor cu ciocanul a plecat de la faptul că soția Nicoleta aflase că bărbatul a avut o relația cu sora sa minoră, din care a rezultat un copil.
Alte două femei din viața lui Lavric au sfârșit și ele tinere și în mod suspect
Mergând și mai departe în trecut, mai trebuie amintit că alte două femei din viața sa au murit în mod suspect, fără însă a se putea face vreo legătură cu o acțiune a lui Vasile Lavric.
Prima sa soție a murit la puțin timp după ce i-a intentat divorț, într-un accident rutier.
După moartea fostei soții, Lavric a mai adus acasă o fată tânără, care, la numai 21 de ani, în 1993, a murit în casa din Rădăuți a lui Vasile Lavric. Cauza decesului stabilită atunci a fost atac de cord.
Conform informațiilor aflate de Monitorul de Suceava, în cazul soției moarte în accident povestea este pe scurt următoarea: a fost vorba de un accident rutier în care au murit trei oameni, la Podul Vlădichii, la intrarea în Rădăuți dinspre Milișăuți. Ancheta a arătat că mașina în care se aflau cei trei oameni (fosta soție a lui Lavric și doi bărbați) a rămas foarte probabil fără frâne. Șoferul nu a mai putut face dreapta și a ieșit pe câmp, unde s-a răsturnat. Datele de atunci erau că fosta soție a lui Lavric se întorcea de la o petrecere.
Vasile Lavric este de profesie mecanic auto, iar de aici s-au făcut unele presupuneri, chiar imediat după tragedie. Se știe că Lavric era foarte gelos și și-ar fi urmărit în mai multe rânduri fosta soție, inclusiv în acea noapte. Mergând pe acest scenariu, acesta ar fi putut umbla la frânele mașinii. Foarte probabil, având în vederii anii scurși de atunci, aceste morți suspecte nu vor putea fi elucidate.