„Nu pot să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut. Mi-ați luminat sărbătorile”

Când am auzit de această acțiune, „Olimpiada faptelor bune”, noi, elevii clasei a X-a F de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, alături de doamna dirigintă, Letiția Costache, ne-am dorit din suflet să participăm. Cei mai mulți dintre noi au fost educați de părinți în spiritul ajutorării semenilor. Am fost învățați să dăruim și să ne bucurăm de ceea ce dăruim. Am învățat, de mici, să prețuim ceea ce avem și am înțeles că, din diverse motive, unii oameni au mult mai puțin. Atât de puțin încât rar își permit să le cumpere copiilor o hăinuță nouă, să-i răsfețe cu jucării și dulciuri, să meargă într-o excursie sau într-un concediu. Lucruri atât de normale pentru noi...

Am vrut să participăm la „Olimpiada faptelor bune”, nu pentru a ne vedea numele în ziar ori pentru a aștepta recunoștința sau aprecierea cuiva. De regulă, atunci când ajuți, o faci din suflet și o faci pentru suflet, nu cauți publicitatea și nu aștepți să fii lăudat pentru fapta bună pe care ai făcut-o. Doar că, acum trăim alte vremuri. Stăm închiși în casă și ne vedem colegii și profesorii doar online. Ieșim rar și atunci suntem extrem de preocupați de problemele noastre mărunte. Am devenit niște mici roboței în fața ecranelor, iar de ceva vreme asta e lumea noastră. O lume rece, lipsită de căldura îmbrățișărilor adolescentine, de zâmbetul nevinovat al colegului care tocmai a făcut o șotie, o lume din care ne lipsește până și morala pe care ne-o făceau profesorii atunci când nu erau mulțumiți de cum s-au pregătit unii colegi pentru oră. Iar în această lume, din care a dispărut socializarea, ne depărtăm încet, încet, de oameni. Nu mai știm de problemele lor, de necazurile cu care se confruntă zi de zi.

Nu căutăm recunoștința pentru actele noastre caritabile, dar prin participarea la „Olimpiada faptelor bune” vrem să dăm un exemplu, să mobilizăm și alți oameni, să le reamintim că există o viață, deloc ușoară pentru unii, și dincolo de desktopurile în fața cărora stăm zi de zi.

Mobilizarea s-a făcut, cum altfel?, la ora online de dirigenție. Ne-am întâlnit în parcul de lângă Catedrală, în apropierea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, cu mască, cu respectarea distanței sociale și am strâns banii. Apoi, după mai multe dezbateri, am ales o familie din cartierul sucevean Zamca. O familie cu doi copii, doi băieți gemeni, în vârstă de 6 ani și jumătate. Părinții au rămas fără serviciu și singurele venituri sunt reprezentate de alocația copiilor.

Patru dintre colegi, împreună cu doamna dirigintă, am plecat să facem cumpărăturile. Un coș de alimente, cu toate cele necesare pentru a avea sărbători frumoase. Apoi, am luat medicamente, jucării, cărți de colorat, culori, carioci. Și au mai fost și alte jucării și haine, noi, donate de colegi.

Și apoi am trăit acel sentiment extrem de plăcut, bucuria pe care ți-o dă fericirea omului căruia îi dăruiești. „Nu pot să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut. Mi-ați luminat sărbătorile”. Sunt cuvintele mamei, spuse după ce a cuprins cu privirea cele primite și și-a văzut băieții plini de fericirea generată de jucăriile pe care de abia le mai puteau ține în mâini.

Cred că ar trebui să ne gândim mai des la cei care nu au, la cei care o duc greu, la cei aflați în suferință. În preajma sărbătorilor, unii dintre noi suntem mai buni, avem sufletul mai deschis, simțim nevoia să ajutăm. Și suntem răsplătiți cu un sentiment de împlinire, de bucurie sufletească. Mă tot întreb, cum ar fi dacă am reuși să trăim astfel de sentimente tot timpul anului?

Clara Demetra Avram, cls a X-a F, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, diriginte Letiția Costache