Un incendiu izbucnit în timpul nopții și văzut târziu, abia la primele ore ale dimineții de duminică, a afectat acoperișul mansardei unei case din comuna Mitocu Dragomirnei.
Alarma a fost dată de către proprietar în jurul orei 05.30, când a fost solicitată intervenția pompierilor. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, care au reușit localizarea și lichidarea incendiului. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul s-a produs ca urmare a efectului termic al unui coș de fum, neprotejat termic față de materiale combustibile.
Investigațiile făcute au stabilit că în seara de dinainte familia și-a încălzit imobilul cu sistemul de încălzire tip boiler cu lemne, pe care în jurul orei 22.00 l-au închis și asigurat în mod corespunzător. În jurul orei 05.15 dimineață, în timp ce ceilalţi membri ai familiei dormeau, o femeie s-a trezit, a simţit miros de fum şi apoi a văzut că partea superioară a casei, cu mansarda construită din lemn și acoperită cu tablă, se aprinsese și ardea cu flacără deschisă.
În incendiu a ars acoperișul mansardei imobilului pe o suprafață de 60 de metri pătrați, valoarea prejudiciului urmând a fi calculată de păgubiți.