Polițiștii judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale au preluat cercetările, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în cazul bărbatului în vârstă de 48 de ani, din Forăști, care a murit după ce a încasat o lovitură pe terasa unui bar din sat. Agresorul reținut de poliție este un tânăr în vârstă de 20 de ani, Ben Vișan, întors recent din Marea Britanie, unde a practicat kickboxingul. Din păcate, se pare că tânărul a confundat ringul cu terasa barului pe care se afla, iar o lovitură a fost suficientă pentru a se ajunge la o tragedie.
Luni seară, Vasile Mihăilescu, în vârstă de 48 de ani, în timp ce se afla pe terasa barului Mircea SRL Forăști, a avut un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cu Benone Vișan, acesta din urmă lovindu-l cu pumnul. Bărbatul de 48 de ani s-a dezechilibrat și a căzut pe pardoseala terasei. Acesta s-a lovit violent la cap în cădere, imediat venind și apelul la 112 în care s-a solicitat intervenția unei ambulanțe. Diagnosticul preliminar pus de medici a fost de traumatism cranio-facial prin agresiune. Câteva ore mai târziu, bărbatul a decedat.
Medicii legiști au stabilit că moartea a fost violentă, fiind provocată de un traumatism cranian sever, produs prin agresiune. Așadar, o lovitură puternică care l-a pus la pământ pe bărbatul de 48 de ani. La sol, victima s-a lovit violent la cap de suprafața dură.
Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, fiind reținut 24 de ore în arestul poliției județene, în cursul zilei de joi, 3 decembrie.
În continuarea cercetărilor, vineri, 4 decembrie, procurorul criminalist a decis ca tânărul să nu fie înaintat instanței, cu propunere de arestare preventivă, ci i s-a aplicat măsura restrictivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile. Așadar, acesta va fi cercetat în libertate, dar cu mai multe obligații și restricții impuse.
”Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă.