Preoţii din Protopopiatul Fălticeni continuă proiectele social-filantropice pentru ajutorarea semenilor aflaţi atât în situaţii de risc social, cât şi medical, proiecte începute în primăvară, la izbucnirea pandemiei. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la nivelul Departamentului de asistenţă socială al Protopopiatului Fălticeni şi cu ajutorul preoţilor parohi, au fost organizate două activităţi prin care s-a dorit a se aduce o mică bucurie copiilor şi bolnavilor aflaţi pe patul de suferinţă.
Secţia de Pneumologie a Spitalului Municipal Fălticeni s-a înnoit cu aparatură medicală pentru sprijinirea actului medical, preoţii oferind un Concentrator de oxigen de tip Philips EverFlo împreună cu kitul de accesorii. Dispozitivul medical, cu o valoare de 4.500 de lei, a fost predat şefului de secţie, doctor Doiniţa Vîlceanu, la mijlocul lunii noiembrie 2020, de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, pr. Pavel Norocel - asistent social şi preoţii din Protopopiatul Fălticeni. Medicul Doiniţa Vîlceanu a mulţumit în numele instituţiei pentru darul primit, mai mult decât necesar în această perioadă pentru persoanele cu probleme respiratorii și pulmonare.
A doua activitate s-a îndreptat către copiii care provin din familii cu posibilităţi reduse din satul Leucuşeşti, comuna Preuteşti. La grădiniţa din sat, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a oferit din partea Departamentului de asistenţă socială din cadrul Protopopiatului Fălticeni ghiozdane echipate cu cele necesare pentru desfășurarea în condiţii optime a cursurilor, dar și jucării și dulciuri pentru 12 copii. Darurile pregătite special pentru aceşti micuţi învăţăcei au fost oferite în prezenţa educatoarei Ana Maria Tofan, cu respectarea normelor în vigoare în ceea ce privește protecţia sanitară împotriva noului coronavirus.
„Ne bucurăm nespus de mult că într-un timp atât de scurt de la înfiinţarea sectorului de asistenţă socială de la nivelul Protopopiatului Fălticeni şi din încredinţarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, am reușit să organizăm aceste prime activităţi sociale, care se adaugă la celelalte activităţi de ajutorare a unităţilor medicale, a căminelor de bătrâni şi a semenilor aflaţi în nevoi desfăşurate de-a lungul acestui an plin de frământări pe toate planurile. Vrem să arătăm că Biserica, prin preoţii săi, este alături de credincioșii de toate vârstele și din toate categoriile sociale, prin împreună lucrare cu şcoala și spitalul” , a precizat părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.