Despre Brâncuși…

Nu este în obiceiul meu de a comenta orice articol despre Brâncuşi din presa românească, mai ales că în ultima vreme constat o abundență de articole și eseuri, care mai de care mai inventive despre artistul român. Articolul profesorului Mircea Radu Iacoban din 30 noiembrie, „Viață, iubire, nemurire” (https://www.monitorulsv.ro/Coltul-condeierului/2020-11-30/Viata-iubire-nemurire), m-a scos însă din rezerva pe care mi-am impus-o de ani de zile, pentru că, în sfârșit, un intelectual se situează pe poziția de a-și pune întrebări referitoare la afirmații fără fundament ale jurnaliștilor de toată coloratura sau ale martorilor de mâna a doua care lansează interpretări asupra operei fără a fi citit o lucrare de bază sau fără a fi consultat vreo filă de arhivă.

Zeci de jurnaliști și scriitori și-au permis să evoce ședința de la Academia Română din 1951, când s-a analizat activitatea artistului român trăitor la Paris în vederea alegerii lui ca academician și nu – așa cum afirmă mulți cu fermitate și fără fundament – acceptarea donației pe care Brâncuși ar fi făcut-o statului român. Nici un document de arhivă, după cum amintește Mircea Radu Iacoban citându-mă, nu dovedește acest lucru. Cei care au preluat această grosolană afirmație puteau să consulte documentele de arhivă sau să citească lucrări editate în România, ca aceea exemplară ca document a lui Pavel Țugui, Dosarul Brâncuși (2001, editura Dacia, Cluj). Dar este mai simplu să preiei o poveste care este pe gustul unui curent de opinie și să o transformi în reprezentare a faptelor. Este mai simplu, dar și mai periculos pentru că în felul acesta se denaturează chiar imaginea lui Brâncuși, a relației sale cu țara natală.

Cât despre interpretarea capodoperelor de la Târgu Jiu, cei care distribuie astfel de mărturii nu știu ca Brâncuși era un taciturn și nu împrăștia vorbe și gânduri oriunde. Consider că este o lipsă de respect față de creația artistului de a transmite astfel de idei, care nu au nimic de-a face cu fapte concrete, cu zisele lui Brâncuși. Pentru realitatea creării și denumirii acestor opere, era suficient să se consulte cartea inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan cu care Brâncuși a colaborat pentru ridicarea Coloanei fără sfârșit, Amintiri despre Brâncuși, publicată încă din anii 1970 și republicată de mai multe ori la edituri din Craiova și București.

Îi mulțumesc profesorului Mircea Radu Iacoban pentru acest articol care aduce puțină ponderare în exaltarea tuturor celor care se instaurează deținători de secrete și adevăruri despre Brâncuși.  

Cercetătoarea Doina Lemny, Paris