Una dintre cele mai căutate locații de petrecere a timpului liber pe timp de iarnă, Patinoarul Areni, din municipiul Suceava, nu va fi deschis pe 28 Noiembrie, de Ziua Bucovinei, și nici pe 1 Decembrie, de Ziua Națională, așa cum s-a petrecut în fiecare an.
Deoarece autoritățile sanitare consideră că deschiderea acestuia reprezintă un risc prea mare de răspândire a noului coronavirus, au dat aviz negativ municipalității sucevene, care voia să îl deschidă.
„Patinoarul din Areni este pregătit pentru a fi deschis, însă am făcut o solicitare la Direcția de Sănătate Publică și ne-au dat un răspuns negativ. Ne-au spus că este un risc prea mare, că oamenii se aglomerează acolo și este mare probabilitatea de contaminare”, a spus primarul Sucevei, invitat la RadioTop.
Culmea, deschiderea patinoarului nu este autorizată de DSP deși acesta nu este acoperit, cum este cazul piețelor, care au fost închise mergându-se pe ideea că riscul de îmbolnăvire este mai mic în spațiile deschise.
În contextul în care alte două patinoare sunt pregătite pentru a fi deschise, tot în aer liber, în imediata apropiere a centrelor comerciale Iulius Mall și Shopping City Suceava, apare întrebarea dacă acestea vor funcționa sau nu, iar dacă da, care este diferența?
Întrebat dacă DSP și-ar putea da acordul pentru funcționarea patinoarelor de la cele două centre comerciale, primarul Ion Lungu a spus: „Eu cred că până la urmă și patinoarele private au nevoie de aviz de la DSP. Nu cred că DSP lucrează cu două unități de măsură. Nouă, DSP-ul ne-a spus foarte clar să nu deschidem patinoarul, pentru că lucrurile nu sunt controlabile acolo și este un risc de a se transmite virusul SARS-CoV-2”.
Interdicția de a deschide patinoarele a fost confirmată și de către viceprimarul Lucian Harșovschi, care și-a exprimat regretul că tinerii sunt lipsiți și de bucuria de a practica unul dintre cele mai îndrăgite sporturi de iarnă:
“Din nefericire, anul acesta nu deschidem patinoarul din municipiul Suceava. Este o discuție avută și la nivel național cu cei de la DSP și s-a luat decizia ca peste tot aceste patinoare care sunt în proprietatea primăriilor să nu fie deschise. Noi gândisem un flux de intrare-ieșire, să lăsăm accesul gratuit și să nu mai folosim deloc vestiarele, încât să se intre direct prin zona de skatepark. Dar s-a luat decizia, la nivel național, ca patinoarele să nu se mai deschidă, pentru a ne proteja pe noi”.
Rămâne de văzut dacă un alt sport de iarnă îndrăgit, schiatul, nu va fi de asemenea “blocat” în acest sezon rece, la nivel european discutându-se de închiderea stațiunilor de schi, în ciuda pierderilor economice enorme pe care le-ar genera astfel de măsură.