O tânără în vârstă de 24 de ani, care se deplasa pe o bicicletă, a fost rănită de o mașină, după ce a făcut un viraj brusc la stânga. Din fericire, tânăra nu a fost rănită grav, iar polițiștii au avut surpriza să constate că aceasta era în stare de ebrietate.
Accidentul s-a produs joi, în jurul orei 18.00, pe DN 2H, la Milișăuți.
Din cercetările poliției rezultă că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Marginea, în timp ce conducea un VW Golf, nu a putut evita impactul cu biciclista care se deplasa în fața sa, o tânără de 24 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava, care a virat brusc la stânga, fără a se asigura și fără a semnaliza. Biciclista a fost lovită cu partea din față a autoturismului și proiectată pe carosabil.
Tânăra a fost transportată la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu o contuzie de braț stâng cu entorsă de cot, fără alte probleme deosebite.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat alcoolemie 0 în cazul șoferului, respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tinerei care se deplasa pe bicicletă.