Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, va participa sâmbătă, 28 noiembrie 2020, de la ora 10:00, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălineşti, comuna Grămești, la recepționarea lucrărilor de restaurare a picturilor. La eveniment vor participa și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și managerul Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici.
Ctitorie a lui Ioan Tăutu, biserica din Bălineşti a fost ridicată între anii 1494-1499. Pictura murală de la exterior, pe ocniţele mari de pe absida estică şi pe faţadele de vest şi est a fost realizată, cel mai probabil, în timpul domniei lui Petru Rareş, între anii 1535-1538. Pictura interioară, din secolul al XV-lea, poartă semnătura zugravului Gavriil Ieromonahul, asemănându-se ca stil cu cea de la Mănăstirea Voroneţ şi „Sfântul Nicolae” din Dorohoi. Starea de conservare a stratului pictural a suferit degradări în timp, prezentând chiar zone unde stratul suport s-a desprins, rămânând vizibilă zugrăveala iniţială provizorie a bisericii. Lucrările de renovare au început în anul 2006. Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.