Isprava unui bărbat de a conduce mașina nebunește, cu o viteză mult peste cea admisă, fără însă a deține un permis de conducere valabil, a fost sancționată prompt cu un dosar penal și amendă de către polițiștii care l-au oprit în trafic.
S-a întâmplat marți dimineață, pe un drum județean dintre localitățile Stamate și Hancea, când un echipaj rutier din cadrul Poliției Suceava a oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Fântânele. Mașina fusese înregistrată de aparatul radar din dotare în timp ce rula cu viteza de 147 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 90 km/h.
Pentru fapta sa și pentru faptul că acesta nu a prezentat documentele polițiștilor, bărbatul de la volan a fost sancționat contravențional. În momentul verificării documentelor în baza de date, polițiștii au realizat că șoferul grăbit nu avea un permis de conducere valabil. Pe numele său a fost întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.