Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, s-a deplasat împreună cu deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul, la începutul săptămânii, la București, unde a avut o serie de întâlniri cu conducerea Companiei Naționale de Investiții. Întrunirile au avut ca temă implementarea unor proiecte pentru municipiul Rădăuți, proiecte care vizează construirea unei săli de sport polivalente la Colegiul „Andronic Motrescu”, construirea spitalului de boli infecțioase în curtea spitalului vechi, reabilitarea Sinagogii, construirea unui nou stadion municipal cu tribună și vestiare în locul celui vechi, renovarea imobilelor Casei de Cultură și Primăriei, precum și alte proiecte pentru reabilitarea și modernizarea unor drumuri de pe raza localității.
Primarul Bogdan Loghin a precizat: „Vreau să punctez în mod deosebit faptul că beneficiem de sprijinul extraordinar în acest sens din partea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care arde de nerăbdare să vadă Rădăuțiul dezvoltat, așa cum am promis, dar și de disponibilitatea și cunoștințele domnului deputat Dumitru Mihalescul, împreună cu care m-am deplasat la București. A fost o vizită de lucru importantă în care mi s-au confirmat profesionalismul și deschiderea totală pentru a dezvolta localități, din partea instituțiilor aflate în subordinea Guvernului Ludovic Orban. În final nu pot decât să spun că sunt foarte încrezător în echipa PNL, echipă împreună cu care voi aduce creșterea calității vieții în Rădăuți!”.
Loghin a mai arătat că, tot luni, a mai făcut o serie de demersuri la Guvernul României, pentru a găsi sprijin în depășirea situației financiare dificile în care se află administrația rădăuțeană, și a argumentat cu datorii semnificative la furnizorii de utilități, dar și cu perioada de o lună de zile cât a durat transferul de putere, când fostul primar a făcut plăți în valoare de aproximativ 6,7 milioane de lei.