Președintele PMP Suceava, Marian Andronache, care ocupă primul loc pe lista pentru Camera Deputaților, a declarat că acest partid este singurul din România care își dorește să ducă la îndeplinire dorința cetățenilor exprimată la referendumul de acum 11 ani cu privire la reducerea numărului de parlamentari. Marian Andronache a spus că la acest referendum nu mai puțin de 7,8 milioane de români au votat „Da” pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari. „Au trecut 11 ani și nu s-a întâmplat nimic. Clasa politică nu a reușit să ducă la îndeplinire voința poporului român. Este inadmisibil ca într-o țară democrată, membră UE, să se întâmple astfel de lucruri. Partidul Mișcarea Populară este singurul partid care și-a dorit ducerea la îndeplinire a referendumului”, a precizat Andronache.
El a subliniat faptul că după aceste alegeri, va începe a treia legislatură cu 500 de parlamentari, după un referendum prin care românii au arătat în mod clar că își doresc reducerea numărului la 300 de parlamentari. „Este inadmisibil ca voința poporului exprimată prin referendum să fie ignorată”, a subliniat liderul PMP Suceava.
De asemenea, el a arătat că PMP este singurul partid care a depus o lege pentru reducerea numărului de parlamentari, care a trecut de doi ani de Senat și de atunci așteaptă la Camera Deputaților, „la coada listei”, pentru a putea fi dezbătută și votată. „Nici un președinte de Cameră și nici un partid nu au dorit să dezbată această lege, fiind cea mai gravă sfidare pe care clasa politică o aduce societății românești. Un singur vot îi trebuie pentru a deveni lege și pentru a avea 300 de parlamentari!”, a declarat Marian Andronache. El a dat asigurări că în legislatura 2020-2024, Partidul Mișcarea Populară va duce la îndeplinire rezultatul referendumului din 2009.