Conducerea Camerei de Comerț și Industrie Suceava amintește autorităților locale din județ că au posibilitatea să reducă impozitul pe clădiri. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a declarat că această facilitate este prevăzută în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 181/2020privind unele măsuri fiscal-bugetare. Lucian Gheorghiu a spus că potrivit prevederilor Ordonanței, autoritățile publice locale au posibilitatea de a adopta, până la data de 2 decembrie 2020, hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu până la 50% sau scutiri de la plata taxei lunare pe clădiri.
Astfel consiliile locale au posibilitatea să decidă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidențiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, ca urmare a efectelor pandemiei, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență.
Tot administrațiile locale au posibilitatea de a adopta hotărâri pentru scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință al unei clădiri proprietate publică sau privată a statului, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică.
Lucian Gheorghiu a declarat că în situația în care autoritățile locale competente adoptă hotărâri de acordare a reducerii impozitului pe clădirile nerezidențiale, pentru a beneficia de acestea, proprietarii clădirilor au obligația ca, până la data de 21 decembrie 2020, să depună la organul fiscal local o cerere de acordare a reducerii însoțită de o declarație pe proprie răspundere, respectiv de Certificatul pentru situații de urgență.
„Fiind un atribut al fiecărei unități administrative locale, aceste hotărâri trebuie adoptate până la data de 2 decembrie 2020 și țin de măsura în care aceste unități administrative înțeleg să sprijine mediul de afaceri local”, a mai spus Lucian Gheorghiu.